ORASUL MEU STRICAT EP. 13

ORASUL MEU SRICAT

EP. 13

Dacă în exterior şi în celelalte spaţii de producţie şi anexe  ale fabricii zidurile sunt crăpate, decojite, fără culoare…aici, începând cu holul din care se intră în secretariat, secretariatul şi biroul directorului este altceva … 

Parcă ar fi o altă ţară şi alţi oameni !

Cum intri în secretariatul general calci pe plăci din granit bine şlefuite şi bine conturate, in mijloc cu combinaţii de alb-portocaliu-negru, albul predominant, iar spre margine fond negru cu bobiţe mici, distribuite fară nicio logică în alternanţe de alb, albastru, cenusiu, adică aşa cum a vrut mama natură. 

Peretii laterali şi tavanul sunt acoperiţi cu placi din oţel-inox solide, unele dintre plăcile aflate pe pereţii laterali au goluri prelucrate mecanic în care pot sta diferite forme din granit, în culori similare cu cele din pardoseală. 

Singura mobilă este un birou dintr-un bloc de granit, frezat de o maşină cu prelucrare spaţială după linii curbe şi drepte care formează volume într-o relaţie de succesiune dimensională ca să facă pe plac oricarui ochi critic. Şi mai este un fotoliu pat, acoperit cu piele de culoare neagră, pe care nu stă nimeni. 

Este un talmeş-balmeş, multe elemente nu au ce căuta în comun cu altele, singura coordonată măreaţă este dimensiunea investiţiei, pentru că au fost aruncaţi bani mulţi aici. 

Pe unul din pereţi, pe o mică porţiune, puteau lăsa să se vadă zidul aşa cum este pe partea cealaltă, cea exterioară, crăpat de şubrezit ce este, se poartă asta, sau într-un colţ o bucată din zid surpată şi împrăştiată pe jos. Ar fi fost o legătură intrinsecă între exterior şi interior. 

Principiul cauzalităţii nu se aplică aici, pentru că, în aceleaşi condiţii, aceleaşi cauze produc efecte diferite la oameni diferiţi. 

Mai mult, este vorba despre o autonomie a acestui spaţiu, a personalului administrativ faţă de întregul uzinei, dar este o autonomie care mai mult înstrăinează. 

Secretara directorului Drăgutz, asistenta lui cum se cheamă acum, se vede că nu este o femeie din vremuri trecute, de genul pe care şi-l doreau majoritatea bunicilor, adică să-şi facă de lucru pe langă cratiţe, oale şi să ştie să repare câte ceva prin casă. 

Ea se află aşezată pe un scaun lângă biroul din granit şi, în timp ce vorbeşte, butonează la un telefon. Scaunul pe care stă este format din două ţevi de inox pe sol, două ţevi de inox paralele cu solul situate la o înălţime de aproximativ un metru, peste care te poţi aşeza, şi un dispozitiv între ele care le poate roti pe diferite poziţii. 

Când Jalea intră în secretariat provoacă o prăbuşire a stării de normalitate. O normalitate care este impusă de cei vremelnici stăpâni ai locului.Așa face omul, când ajunge într-un spaţiu pune niște garduri. Şi-i spune stare de normalitate care trebuie respectată de către ceilalţi. Numai că, atunci, alti oameni se gândesc cum să treacă de aceste garduri sau cum să le dărâme.

Jalea, neinvitat aici, autoimpusă prezenţa lui, agresează cu o aura care pare că dă o stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. Stăpânilor.

Pentru că a sărit peste gardurile imaginare care înconjoară acest loc.

- Stai pe loc: cine eşti tu? se aude  o vocea spartă, din spatele biroului, care nu poate fi decât a asistentei.

- Care este! răspunde Jalea.

Normal, simplu și ce poate fi mai dubios în această lume complicată. Simplitatea ucide într-o lume complicată.

- Care este, care este, dar cine?

Se încurcă asistenta în socoteli. În acest spaţiu al lor, mai securizat ca unul virtual, nu poate fi înghiţită cu ușurinţă o prezenţă ca a lui Jalea, o prezenţă neanunţată.

- Ãsta, Jalea! arată spre el cu mâna dreaptă și continua cu câteva bătăi cu palma deasupra inimii.

- De unde vii?

- De afară!

- De dincolo de gard sau de dincoace de gard?

- De dincolo de gard…

- Peste gard ai trecut sau prin deschizătura porţii?

- A doua variantă.

-Cine ti-a oferit acea deschizătură din poartă?

-Eu.

-Cum tu? Nu se poate!

-Cum să mi se ofere o deschizătură, un gol?! Ar fi interesant, aveţi aici angajate personae care oferă goluri, deschizături? Mi-ar place să fac asta, ar fi ceva simplu şi plăcut ca să oferi goluri.

- Băi, tu eşti idiot?

- Nu!

- Aşa crezi tu!?

- Poate că sunt.

- Sigur, da!...Siguuur…Cine te-a trimis aici?

Vocea spartă se adună şi se reînfiinţează pentru că noul venit, Jalea, pare a fi "uşor de ucis". Cel puţin asta este la prima impresie.

- Cum cine m-a trimis! Dumnezeu, poate…va scos în calea mea. Totul este scris undeva pentru fiecare în parte. Noi trebuie doar să ne urmăm calea…am venit la voi ca să mă angajaţi la o treabă şi sper că am ajuns unde trebuie, sper că am ajuns la capătul căutării...

- Sunt 496000 de îngeri, de mesageri ai lui Dumnezeu…Biserica Catolică a facut un efort deosebit şi a ajuns la concluzia ca sunt 496000 îngeri, care te pot ajuta. Tu cu căţi colaborezi sau cu câti negociezi?

- Mă nene, mă, nu stiu eu d'astea, mă nene, mă…așa zice unul la tv!

- Ai zis ceva de Dumnezeu!?

- Poate, am zis…că trebuie să zici, că nu-i totuna să stai departe de EL…că spre EL ne îndreptăm dacă spre om, nu…

- Sponsor ai?

- Eu sunt sărac şi-mi place oriunde! Nimic nu este, care este… de ce nu înţeleg oamenii mari…care conduc… că nu putem sta fără niciun folos…şi fără de folos pe pământ.

- Noi, aici, lucrăm cu oameni recomandati de personae influente sau cu oameni pe care i-am crescut noi. Nu putem să riscăm un proiect pe care-l ducem cap-coadă cu oameni nerecomandaţi, nerecunoscuţi. Aici nu este o fundaţie care asigură adăpost de urgenţă, protejat, pentru persone cu probleme…

-Fac și eu ceva…pentru asta!

- Tu ai venit să-ti îngrijești problemele!...stai pe loc, să văd ce pot face cu tine… trăim vremuri grele care ne imping să luăm decizii inumane, disperate, egoiste…cine este de vină, dacă planetele sunt aşezate acum intr-o distribuţie care este sursa consecinţelor pe care le trăim!?…trebuie să avem răbdare, pentru că va veni o zi în care o să fie bine. Tu poţi să te întorci acasă liniştit, pentru că va veni o zi în care o să fie bine.

-Nuuu!

- Alooo!...zice secretara prin telefon către șeful pazei, Serei, după ce-şi montează în ureche un dispozitiv ca să audă doar ea.

- "Da, sefa!"

- Ce se întâmplă cu tine, pentru că nu te mai recunosc?

- "Vă întrebaţi cum de a reuşit Jalea să intre pe poartă, să treacă de mine, să ajungă în secretariat?"

- Cum a putut un astfel de bolovan, din pamânt bătut, să treacă de tine?

- "Este de o inteligenţă rară, şefa!"

- Unde ai văzut tu asta!?

- "Încercaţi să vă gândiţi cum ar fi să fie angajat ca să spioneze lumea de afară, din vecinătaţile gardului de imprejmuire al societăţii."

- Doamne Sfinte şi Maica Precistă!

- "Uitaţi-vă cu atenţie la el şi ve-ti constata că este plin de microfoane şi camere de luat vederi."

- Măi, omule, cum a reuşit să treacă de tine un astfel de bolovan, din pământ bătut? Tu ne pui viaţa în pericol! Nu te mai recunosc!

Convorbirea se încheie aici şi în timp ce-şi scoate dispozitivul "hands-free" din ureche, începe să dea o mai mare atenţie unui ecran, amplasat pe birou, care-i arată un filmuleţ cu scanarea corpului şi a obiectelor de îmbrăcăminte aflate peste corpul lui Jalea.

Câteva steluţe strălucesc peste imaginea lui Jalea şi indică surse care transmit radiaţii electromagnetice, adică sunete sau imagini convertite în semnale electrice.

- "Doamne Sfinte şi Maica Precistă" zice secretara doar pentru ea. "Acest om este un adevărat Cal Troian!… ce să caute aici şi cine l-a trimis!?"

Câţiva paşi şi poate să-l atingă, dar nu o face decât cu mintea care pătrunde  fiecare gest de pe faţa lui Jalea, ca să-i înţeleagă sensul mişcării. Îl domină cu privirea şi este pregătită ca să-l învingă, dar încă nu este momentul. Se postează în spatele lui şi aşteaptă  un gest care i-ar trăda teamă dacă ar fi implicat intr-un act illegal de spionaj. Dar nu, omul nu dă dovadă că nu se simte în largul său.

- Cine te-a trimis aici?

- Eu.

Nu reuşeşte să scoată de la el adevărul pe care şi-l doreşte şi se consolează cu ideea că nu intotdeauna capeţi ce-ţi doreşti imediat.

- Te întorci în holul din care ai intrat aici… te duci la toaletă… te dezbraci… şi rămâi doar cu ce-ţi aparţine biologic… treci in camera următoare… şi te îmbraci într-un costum de protecţia muncii. Noi răspundem de ce ţi se întâmplă pe teritoriul nostru şi trebuie să fii echipat corespunzător, ca să prevenim orice eveniment necorespunzător.Ai înţeles?!

- Am înţeles!

După ce-i arată locaţiile prin care trebuie să treacă, asistenta trece în biroul directorului, prin deschizătura formată de rotirea uşii în jurul laturii laterale.

Biroul directorului este diferit faţă de cel anterior doar prin existeţa unui postament in centru, cioplit dintr-un imens pietroi sub forma unui cub cu toate laturile de doi metri. Pe acest pietroi, pe suprafaţa de sus, este un birou, tot din piatră şi are două coate ale directorului sprijinite pe el. Deasupra capului directorului se află un reflector care se poate orienta pe diferite direcţii, iar lângă reflector o scară fixată pe tavan. Cu ajutorul acestei scări directorul coboară de pe postament când are de mers în afara biroului, iar scara este inchisă intr-un rastel metalic până la următoarea urcare.

Cât timp stă la birou, scara stă fixate pe tavan și nimeni nu poate urca până la el.

- Avem un "Cal Troian" intrat între aceşti pereţi…zice asistenta şi se plimbă cu mainile in buzunare si cu o expresie gravă a feţei, semn că susţine o tensiune negativă spre interiorul său.

- Eşti nebună, un cal?! raspunde directorul a carui față nu se vede din cauza reflectorului îndreptat tot timpul spre cel cu care vorbeşte.

- Cineva vrea să ne urmărească paşii !

- Cine, un cal!?

- Un nebun, cu microfoane şi camere de luat vederi, ca nişte globuleţe, iar el ca un pom de crăciun.

- Dă-l afară; ce caută aici?

- L-am pus să se dezbrace ca să văd ce conţinut au hainele lui!

- Atunci fă-l să-și trezească o dorinţă care să-l determine să părăsească acest loc ! Noi aici lucrăm cu oameni recomandati de personae influente sau cu oameni pe care i-am crescut noi. Nu putem să riscăm un proiect pe care-l ducem cap-coadă cu oameni nerecomandaţi, nerecunoscuţi. Aici nu este o fundaţie care asigură adăpost de urgenţă, protejat, pentru persone cu probleme.

Eugen Lupu