Valiza cu picioare lungi, Ep.29

Reşiţa. Sediul firmei „Homo Electronicus“. Petre Lupu intră în biroul său de la ultimul etaj al clădirii şi, după ce îşi lasă mapa cu documentele zilei pe birou, porneşte spre geam unde se opreşte păstrându-şi privirea departe, pe crestele Semenicului.

Este subțiat de nemȃncare și de o noapte fără somn pentru că nu prinde timp suficient si încearcă să elimine dintre cele care-i sunt mai aproape.

Așa este timpul ; nu face nici măcar o curbă ; o ține drept, tot înainte !

Astăzi, către seară, cȃnd se liniștesc toți pe la casele lor, sora sa va ajunge la Maglavit, cu prietenul ei.

Și el este așteptat, și va fi acolo. Numai că prezența lui va fi într-o copie certificată, o copie a lui numită Petrică. Un robot umanoid, produs de firma lui, aici, în Reșița, căruia i-a dat înfăţişarea sa şi pe care l-a trimis spre Maglavit pentru a-l reprezenta la evenimentele ce vor avea loc cu ocazia căsătoriei surioarei sale.

Petrică este lăsat slobod pentru întȃiași dată, între oameni. Născut direct matur, cu comportament influențabil numai de Creator, el are de înfruntat mediul ostil al oamenilor de carne. Ce noroc pe el să nu aibă nervi care să-l doară !

La prima vedere-l crezi om de carne, nu ai cum să sesizezi o diferenţă dintre Petrică şi Petre. Este o copie aproape perfectă.

Este capabil să transmită date şi imagini, din locul unde se află, către sediul central al firmei unde se prelucrează şi se transformă în indicații pentru programul de a doua zi.

Problema cea mai grea, care nu-şi găseşte o rezolvare, este dată de faptul că de astă-noapte legăturile cu robotul umanoid, adică cu Petrică, sunt întrerupte. El nu mai transmite niciun fel de semnal şi nu mai poate fi controlat. Din toate acestea rezultă că nici nu poate fi localizat.

Sunt doar amăgiri cu ideea că Petrică se află pe acolo şi că totul este așa cum ar trebui să fie.

Acestea sunt gândurile care aleargă prin capul lui Petre, fără să obosească. Uneori nu au nici somn.

Și mai este Lavinia, prietena sa, care l-a părăsit într-o clipă din care el lipsea, pornind de la o construcție banală, care nici măcar nu-i aparținea.

Se întoarce la biroul său ca să se așeze. Începe să obosească la început de zi pentru că a început să tragă de el și noaptea.  Mai are pe cap și autoritățile care-i pun atȃtea obstacole că nu se mai termină.

După ce se face comod, pe scaun, apasă pe un buton facilitând o legătură radio cu secretara:

– Să urce la mine directorii… zice el şi întrerupe legătura pentru a nu mai avea loc alte discuţii protocolare. Gândurile îi fură întreaga energie.

Pentru a se degreva de unele sarcini, a reuşit să-şi apropie colaboratorii pe care i-a numit directori pe diferite compartimente. A anticipat că nu o să reușască să prindă prea mult timp pentru el și pe cel pierdut n-o să-l mai regăsească.

După câteva minute, cei patru directori pătrund în birou. Parcă sunt dintr-o altă poveste, una care se petrece intr-un resort de cinci stele şi care se află pe malul unui ocean. Descoperă starea de nelinişte care-l stăpâneşte pe șeful lor și, treptat, se retrag de acolo, din depărtări, de pe malul oceanului, și ajung cu picioarele pe podeaua biroului. Fiecare se aşază pe locul său.

– Stimați colegi, îi întâmpină Petre, destinul ne pune în cale tot felul de obstacole şi calea noastră nu este concretă, previzibilă, exactă… poate pentru a ne da posibilitatea să ne diferenţiem unul de altul, ajungând astfel la ‘’Judecata de Apoi’’fiecare pe locul meritat.

Acestea sunt cuvintele de început ale lui Petre,  rostite către colaboratorii săi. Face o mică pauză, poate pentru a accentua, inconştient, starea lui de nelinişte.

– Am construit aici un robot, continuă el, pe care l-am trimis cu trenul spre localitatea Maglavit.

– Un robot?

– Un robot umanoid care seamănă perfect cu mine! Are comportament uman, ochii nu vad doar lumina obiectelor, stiu sa surprindă și emoțiile…

– Extraordinar, aţi ajuns la asemenea performanţe?

– Da, şi mai creștem ; avem cu ce ! Dar suntem supuşi greşelii; obstacolele destinului sunt de vină. Spunem noi, cei care greşim. Avem avantajul că nu trecem nepăsători pe lȃngă ele. Astă-noapte am pierdut legătura cu Petrică, aşa îl cheamă pe cel despre care vorbim. Era într-un tunel prin care curgea apă, multă apă ! Nu știu ce căuta pe acolo !

– Are şi-un nume?

– Daaa!... acum este un „om“ şi un nume trebuie să-l reprezinte , răspunde Petre.

– Călătoreşte singur?

– Daaa!... este un „om“ mare.

– Ce interesantă trebuie să fie o întâlnire cu un asemenea… „om“, spune singura femeie care participă la această discuţie.

– O să aveţi cu toţii ocazia unor asemenea întâlniri interesante, zice Petre. V-am angajat ca să-mi preluați aceste copii. Eu rămȃn cu mine. Este prea mult ca să fii cu tine și cu copiile tale! Nu vreau să ajung ca să mă satur de mine.

Vă las liber accesul la informaţiile despre materialele folosite, fluxul de producţie, preţurile de cost necesare pentru realizarea acestor roboţi. Vă rog să stabiliţi o procedură de lucru optimă, în care să includeţi toate mişcările de materiale, energii, manopere pentru a avea o bază de plecare pentru viitor, când trebuie să-i producem pe cei o sută de roboţi. Aceşti roboţi vor fi angajaţi în diferite zone ale societăţii, în instituțiile publice, pentru că societatea trebuie să ajungă să fie gestionată de ei. Noi, oamenii, avem nevoie de ei. Ei nu au nevoile noastre și pot fi corecți.  

În difuzoare se aude o melodie scurtă după care intervine vocea secretarei care spune:

– Petre, eşti căutat de domnul senator Bou!

– Să fie altă dată și să nu mai fie neanunțată această căutare, pentru că noi, acum, o ducem foarte prost cu timpul!

După câteva secunde melodia se aude din nou, apoi, vocea secretarei, în șoaptă, ca și cȃnd ar fi fost ascunsă:

– Petre, senatorul Bou forţează intrarea şi va fi la tine…

– Bou forţează intrarea, zice Petre, el cu glas tare, repetȃnd cele spuse de secretară, şi zâmbeşte maliţios. Idiotul! Așa-l învață pe el banii pe care-i obține!

Aruncă creionul ce-l are în mȃnă și se ridică în picioare. Ziua de lucru pornește prost. Un reprezenant al statului, al statului care este ca un actionar majoritar pentru firma lui, daca iei în seamă care cȃt cȃștigă financiar din această firmă, vine ca să nu-i dea pace.

Uşa de la intrare se deschide şi intră senatorul Bou. Exagerează, de obicei, cu stilul lui prin care vrea să arate cȃt este de capabil ca să aibă relații cu oameni de tot felul. Pornește cu un salut adresat la grămadă, dar fără să aștepte un răspuns. Parcă plutește peste toți, doar în mintea lui pentru că în realitate ceilalți îl văd obosit, mișcȃndu-se greu, trăgȃnd de un picior imobilizat în gips.

-Știi, nu ți-am spus pȃnă acum ; semeni cu un actor american! Nu-mi aduc aminte numele; Ajută-mă, te rog, ca să te găsesc!

Petre nu-l ia în seamă ; nu-i prima data cȃnd ‘’acționarul majoritar’’ îl face să piardă timpul. Se așază pe scaun, apasă pe un buton și o placa din pardoseala, de doi metri pe doi metri, pe care se află senatorul, se lasă în jos pȃnă ce acesta rămȃne doar cu capul deasupra podelei. El, surprins de mişcarea respectivă şi indignat de poziţia în care se află, încearcă să se ridice deasupra podelei. Cu greu reuşeşte să-şi menţină stabilitatea pe o suprafaţă orizontală, aşa că o căţărare pe un plan vertical este exclusă. Renunţă la idee.

Petre se ridică şi porneşte către capul celui din groapă, pe care-l poziţionează între pantofii lui.

Bou, privind în sus, aproape pe verticală, cum nu a mai făcut-o el în viaţa lui, şi cu o voce mȃrȃită, ca a unui animal prins într-o capcană, îi zice:

– Ştii, tu chiar ai vrut ca toate astea să fie așa cum sunt ?

-Știi, tuuu…

-Ce dracu-i asta; groapa asta !? Aici, in mijlocul biroului ! Bă, voi, tinerii ăștia, de astăzi, ați inebunit, ați luat-o razna rău de tot. Nu mai vreți să respectați nimic!

-Stai liniștit, boule ; groapa asta este o groapă inteligentă ! Tu te-ai mai întȃlnit pȃnă acum cu o groapă inteligentă !?

-Ăăă !

-După ce dispari tu, va dispărea și ea !  Să nu cumva să încerci s-o cauți, mȃine sau cȃnd vrei tu, că nu o vei găsi !

-Ce !?Mȃine vin cu toți după mine…toate instituțiile statului vor fi mȃine aici, la tine !

-Boule, ești deposedat de protocoale, tată! Fără protocoale, totul poate fi nimic ! Cum să năvălești, tu, peste mine, în casa mea, deposedat de protocoale !?