ORASUL MEU STRICAT Ep.17

ORASUL MEU STRICAT

Ep.17

În biroul asistentei este și Jalea, dus dintr-un loc In altul, acum fără voia lui; „Calul troian” cum îl numește directorul. Este pătruns de frig. Are peste piele doar un simplu combinezon subţire, cu mânecile și cracii pantalonului mult mai mici decât măsurile lui. Este un combinezon de protecţia muncii, cu insemnele fabricii, aruncat peste el în grabă pentru că are multe detalii peste care a trecut.

Ușa spre biroul directorului se deschide; se rotește în jurul laturii de sus și se ridică partea de jos cam cincizeci de centimetri faţă de pardoseală.

- Trebuie să intri la director, pe sub acea ușă, dar, mai întâi, bea un pahar cu apă, poate-ţi revii! zice asistenta și-i înmânează un pahar din plastic plin cu apă.

Jalea îl ia și aruncă apa pe sub ușă. Așa de neașteptată este mișcarea cu aruncatul apei că totul se comprimă într-un șuierat scurt și încet. Nici nu contează cine l-a scos.

- Ce faci,bă, ești nebun!? zice asistenta  cu glas încet,  brusc și cu putere doar din mâini dă.

- Eu nu beau apă din pahar, nici din sticlă.

- De ce?

- Păi, de la izvor pân’la sticlă și de la sticlă pân’ la pahar...își schimbă gustul.

Totul pare atât de normal, de simplu, că nici nu mai contează alte întrebări și alte răspunsuri.

Jalea se apleacă, vrea să arunce o privire pe sub uşă şi se grăbeşte să-şi satisfacă curiozitatea lăsată liberă. Nu reuşeşte şi atunci se întinde peste plăcile de granit ce formează pardoseala şi priveşte de la acest nivel pe sub uşă, un fel de prezentare care este de dimensiuni mici, adică nesatisfăcătoare. Curiozitatea îl impinge mai departe si porneşte a se trage pe sub uşă către biroul celălalt.

Directorul, de la biroul său aflat pe pietroiul cioplit sub forma unui cub cu latura de doi metri, priveşte la cel care se trage pe sub uşă şi are o stare de lehamite generată de lipsa de respect faţă de cel ce se află intins pe jos. Directionează lumina reflectorului spre el, astfel încât dacă acesta vrea să privească în direcţia lui să nu-l poată descoperi.

- Cine esti tu!?

Jalea aude întrebarea care vine de sus, dintr-o zonă greu de pătruns cu privirea lui. Strânge palmele în doi pumni pe care-i plaseasă în dreptul capului, sprijină capul pe cei doi pumni si răspunde;

- Care este, Jalea!

Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici departe nu poate privi.

- Cine te-a trimis pe tine aici, omuleţule ? se aude întrebarea care vine tot de sus, dinspre vârful conului de lumină.

Încearcă să se repoziţioneze pe verticală ca să descopere şi zonele care se află la o înalţime mai mare de un metru. Își trage genunchii sub el și se oprește;

- Ce faci, omuleţule ?...stai aşa cum eşti acum; dacă te ridici în picioare înseamnă că vrei să te pui cu mine ! Asta vrei ?

-Nuuu !  Am venit… să mă angajez… la voi… şi vreau să vorbesc cu şeful. Măăă…pricep laaa…la toate care este, răspunde Jalea, fără sa observe, în continuare, cu cine vorbeşte.

- Noi, aici, lucrăm cu oameni recomandati de personae influente sau cu oameni pe care i-am crescut noi. Nu putem să riscăm un proiect pe care-l ducem cap-coadă cu oameni nerecomandaţi, nerecunoscuţi. Aici nu este o fundaţie care asigură adăpost de urgenţă, protejat, pentru persone cu probleme… trăim vremuri grele care ne imping să luăm decizii inumane, disperate, egoiste…cine este de vină dacă planetele sunt aşezate acum intr-o distribuţie care este sursa consecinţelor pe care le trăim?…trebuie să avem răbdare, pentru că va veni o zi în care o să fie bine. Tu poţi să te întorci acasă liniştit, pentru că va veni o zi în care o să fie bine.

- Nuuu!

- Ce, nu!?

- Nu vreau!

- Este ceva așa cum vrei tu!?

- Nu!

- Atunci?

- Atunci... ce!?

- De ce nu te mulţumești cu nimic?

- Păi, cum, altfel...!

- Băi, dar  fraieri mai sunteţi!...lasaţi-i pe alţii să muncească, să conducă și voi mulţumiţi-va cu nimic!... Nimic obţii foarte ușor. Dacă ai ce-ţi trebuie, adică nimic, ești fericit.

-...să stau pe burtă!

- Ești căsătorit?

- Da. Cu nevastă-mea!

- Hai că ești și idiot?

- Nu.

- Poate că... da!

- Poate...

- De ce vrei neapărat cu directorul?... Puteai să lași o întrebare la poartă. Cel de la poartă este tot de-al nostru. Puteai să lași două întrebări, trei întrebări...

- Până la Dumnezeu te mănâncă toţi sfinţii!

- De unde ştii tu asta?

- Aşa se vorbeşte!

- Te-au mâncat?...Nu! Aşa că mergi în mahalaua ta şi spune-le că tot ce au ei nu ne aparţine.

- Ce să aibă ei, săracii: nu au nimic… eu... nu am nimic…

- Foarte bine: dacă eşti multumit cu nimic, vei fi fericit toată viaţa, pentru că nimic poţi avea fără să faci ceva.

Eugen LUPU

03032018