ORASUL MEU STRICAT Ep.18

ORASUL MEU STRICAT

Ep.18

Uşa se deschide, normal de această data, adică se roteşte în jurul unei laturi laterale, şi pătrunde asistenta în poziţie verticală. Trece de corpul de om întins la orizontală peste pardoseală, cu grijă, ca să nu-l atingă, din respect se poate spune, dar ce respect să ai pentru un om care-ţi stă la picioare.

Jalea, el este cel care stă în continuare întins la orizontală peste pardoseală și cu capul sprijinit pe cei doi pumni făcuţi din palmele mâinilor. Privește în gol și așteaptă.

 Ce așteaptă oamenii care așteaptă!?

Este învăţat să nu ia decizii de unul singur. În primul rând, ca să poată lua o decizie corectă trebuie să aibă mai multe opţiuni, iar opţiunile se caută și se descoperă. Este o luptă cu sine asta cu căutatul de posibilităţi. Mulţi oameni nu caută să se lupte cu propria persoana și, atunci, îi copiază pe alţii. Atunci, ajung să ia decizii după cum spune unul și altul.

Directorul desprinde scara de pe tavan şi o montează pe o latură laterală a cubului din piatră pe care se află biroul său, într-o poziţie ca să indeplinească condiţiile pentru a putea fi folosită. Scara este un ansamblu format din două grupuri care au elementele paralele.

Asistenta se foloseşte de cele două grupuri, pe unul pune mâinile, pe celălalt picioarele, şi urcă pe postamentul din piatră pentru a rămâne alături de biroul directorului.

Rămân amândoi în afara conului de lumină, într-un mister total pentru cel care nu se află la nivelul lor.

-Avem un strung jos...

Se aude de sus, dinspre cei doi, după multe șușoteli și pupăceli, amestecate și separate, și care în final nu aveau cum să ajungă la concluzia că un strung se află pe jos...Asta cu strungul este aruncată așa, într-o pauză dintre pupăceli sau șușoteli, doar ca să fie...

”îl punem să scoată strungul la păscut... o să tragă de el și nu o să reușească...atunci îl condamnăm ca să se ducă la dracu-n praznic...”

- Avem un strung jos...

Se repetă. Asta înseamnă că nu este doar ca să fie și acest strung este ca o linie de dialog, un început pe un drum care are și capăt.

- Da! se miră Jalea, care se întoarce pe spate, cu faţa în sus, eliberându-și majoritatea mușchilor  într-o stare fără de efort. Trece un picior peste altul, își duce palmele sub cap și... mai departe nu mai știe ce să facă.

- Avem un strung jos și care este cam obraznic, nu ne ascultă, numai probleme născoceşte şi am vrea ca tu...da, tu...chiar tu... acum, să-l scoţi la păscut, se aude de sus.

- La păscut !…ce, aveţi voi iarbă prin curte ?...eu am văzut doar betoane sparte, apă şi nămol, zice Jalea în timp ce-și scoate o mână de sub cap pentru a-și freca nasul.

- Avem un depozit în aer liber, între două clădiri, cu piese finite și nevândute de 30 de ani, care sunt acoperite cu iarbă…

- Ce iarbă o mai fi și aia!...pădure de iarbă...nici măcar s-o tai nu poţi! zice Jalea, încet, o concluzie care-i doar pentru el. Pentru că nu i s-a mai întămplat până acum ca să găsească persoane interesate de concluziile lui și când le are, le zice încet și fără să aștepte...”like”uri.

- Treci dincolo de uşă, rămâi acolo şi încerci să te pregăteşti pentru ca să iei strungul în primire și să-l duci la păscut...

- Stai...hooo... ce te grăbești!...este cald aici, pe pietrele astea, care este...îmi place...n-am întâlnit până acum ceva care să-mi placă așa.

- Hm!...serios? zice directorul doar ca să audă asistenta.

- Omul este învăţat să stea pe burtă...și pe spate! zice asistenta și izbucnește într-un râs pe care nu-l mai poate controla.

- Mă leși...hai să vindem si bilete că-i spectacol acum, la mine-n birou!

- Alooo, omule, Jalea, zice asistenta cu glas tare, văd că-ţi place la noi!

- Îmi place...peste tot...unde mă duc este mai bine decât  la mine acasă...

Uşa se deschide rotindu-se în jurul laturii de sus și apare golul de jumătate de metru între latura de jos și podea.

Jalea este invitat, încă o dată, să părăsească biroul șefului pe sub ușă. Se răsucește iar pe burtă și porneşte să se tragă pe sub ușă, dincolo, fiind prima porţiune din drumul său pe care o face pe sensul de întoarcere. Până acum a tot înaintat şi a trăit cu speranţe, acum se întoarce şi îl cutremură o stare de frică pentru că se gândeşte că acest drum de întoarcere s-ar putea opri dincolo de poarta de la intrare.

Asistenta coboară pe scară însoţită la câteva trepte de către director.  Sunt singuri în birou, uşa este închisă, dar ce mai pot discuta. Acum, directorul se poate descoperi în toalitate și apare în lumină cu toate produsele pe care le duce în spate, dar şi cu înalţimea care este spre mică, cu volumul care este spre mare, poate de la produsele pe care le cară în spate. Faţa şi capul nu sunt definite clar, pentru că au particularităţi comune ambelor sexe. Pe scurt, ar fi bine să nu te aventurezi să-l descrii  pentru că nu găsești ceva asemănator cu care să-l compari.

El rareori, în ultimul timp, a scos capul dincolo de usă. Îi este frică să nu se facă de rușine: lumea a evoluat așa de mult, iar pasul lui a rămas mult în urmă. Pur și simplu nu mai îndrăznește să deschidă gura când se află întru-un grup de oameni. El nu-și poate închipui de unde au ceilalţi atâtea cuvinde de spus și atâtea idei.

Când ajunge jos, îşi ia scara, deschide uşa unui dulap metalic şi o agaţă cu grijă pe un cui aflat în interior.

- Hai, lasă scara asta, afară…ne grăbim!

- Nu, nu, nu...

- Ascultă, atâta timp cât sunt eu aici, nu-ţi va lua nimeni locul ! zice asistenta trăgând de el.

-Nu, nu, nu !...cât timp lipsesc din acest birou, scara stă închisă. În lipsa mea poate veni cineva, se poate urca pe scară la biroul meu, poate trage scara sus ca s-o agaţe pe tavan și eu ce mai pot face!? Dacă nu mai pot urca la birou se cheamă că locul meu a fost ocupat de un altul!

Ce oameni, ce locuri; să ai nevoie doar de o scară ca să ocupi un scaun la un birou!