ORASUL MEU STRICAT EP.22

La cererea, exprimată clar, a primarului, pasarela care traversează orașul, la înălţimea de câteva zeci de metri, folosită în trecut de un combinat siderurgic pentru transportul materialelor de furnal, a fost cumpărată de către primărie. Ce vrea „alesul” este program politic și un program politic nu poate fi contestat nici măcar de alegători!

Toate cele patru laturi ale pasarelei, din tablă metalică sau plasă din sârmă, au fost înlocuite cu panouri din sticlă. Pe podeaua din sticlă a fost montată o cale de rulare, tot din sticlă, pe care rulează un aparat din cele folosite la reanimare, in spitale,  capabil să suplinească funcţiile de relaţie și de nutriţie ale capului cu celelalte părţi componente ale corpului și să menţină în viaţă doar capul; capul primarului! Nebunul de primar s-a despărţit de corp și a rămas doar cu capul menţinut viu de acest aparat; un cub metalic din argint, cu latura de un metru , și are pe suprafaţa de sus capul primarului racordat la sistemele mecanice-hidraulice-electrice aflate în interior.

Este o zi tristă, așa cum o să mai fie și altele. Un cetăṭean ȋși duce dorul de altădată, singur pe stradă, și nici măcar nu plouă. Este o zi de primăvară care strȃnge laolaltă tot ce poṭi cere de la o astfel de zi. Totul este cu muguri și flori. Natura este capabilă de a ȋncepe o nouă viaṭă.

Cetăṭeanul, consilierul numărul unu al primăriei, urcă scara ce duce la pasarela din sticlă, care trece peste centrul orașului.

Urcă, dar totu-i pierdut.

-Boss, zice consilierul numărul unu, am ajuns! Ce faci Boss!?

Cum este să ai în faţă un cap fără corp, cu ochii deschiși și cu o gură care vorbește!? Ziua poate că te face să ai doar o sprânceană ridicată, dar noaptea sigur ţi se strânge pielea și ai un atac de panică ca un mod de apărare.

„Doamne, ce văd eu aici!?” gândește consilierul. „Ăsta unde și-o ţine bășinile!?...sau dacă-i bubuie mintea vreodata se alege praful, că altceva nu mai are!...sau dacă-i mai vin și câteva păsărele ca să-i cânte prin cap, viaţa lui este ca un spectacol!...sau expresia –capul face, fundul trage- la el nu mai este valabilă!”  

- Lumea se lărgește, omule! răspunde primarul. Tot mai rari sunt oamenii; unii se îndepărtează, alţii se închid în ei!

- Cunosc o grădină vecină cu a mea pe care omul a părăsit-o...Pomii, iarba, animalele... i-au luat locul, omului...

- Atat așteaptă  neoamenii; să pleci ca să-ţi ocupe locul! Eu n-o să plec, niciodată, de aici!

Sunt în interiorul pasarelei care trece peste oraș la o înălţime de câteva zeci de metri. În orice direcţie ai privi, vezi ceva prin pereţii din sticlă. Vezi blocurile de locuit, vezi râul ce traversează orasul, vezi dealurile, pădurile...Oamenii nu mai sunt sau dacă mai sunt câţiva stau în casă pentru că sunt bătrâni și neputincioși.

- Boss, a venit timpul... să ne despărṭim; plec și eu!

- Toţi au plecat!

- Singurul...

- Mă așteptam la această clipă!

- Ce să facem, Boss!?...Nimic nu se mai leagă ca să se construiască ceva! Ne-au nenorocit aceste carduri bancare; nu știi să faci ceva concret, nimeni nu-ţi bagă bani pe card! Înainte de aceste carduri, pe vremea banilor de hârtie, mai ciupeai un ban de colo, altul din altă parte...Acum, nu știi să produci ceva, nimeni nu-ţi bagă bani pe card! Ce știm noi să facem, foștii ?...Nimic! Austeritate! Ne-au tăiat și toate veniturile speciale... chiar și pensiile speciale! În această situaţie, trebuie sa mergi ca să te angajezi sclav la cel ce se pricepe să producă ceva! Şi cum în acest oraș nu se mai produce nimic, trebuie să mergem în alte ţări!

- Ei ne-au ales, noi am făcut ce am știut!

- Dacă se făcea ce trebuia, acum erau și oameni, și bani ȋn oraș. Aș vrea să-l întâlnesc pe cel care împarte destinele în ceruri, atunci când te naști!

- O să-l întâlnești!

- Eu de ce n-am știut să fac ceva: crezi că mă făceam politician!?

- Când am ajuns ca să fiu stăpân absolut peste oraș...nu mai sunt locuitori! Să stăpȃnești totul și să nu fie picior de om care să lucreze pentru tine! Să fii șef peste un loc fără oameni este ca și cȃnd viaṭa ta se derulează doar noaptea și ai de mers doar printre copaci, și te lovești de ei cu tot ce ai. Cine te mai scoate din ȋncurcătură?  

- Lumea ne-a invidiat!...Uite cum am ajuns; tu ai rămas doar cu capul!

- Mie-mi place singurătatea și liniștea de pe acest culoar. Acum am răbdare și timp. Singurele care mă deranjază sunt ziua și noaptea.

- Cum te deranjază; te umplu de frică?

- Nuuu!...Vine peste tine cealaltă când tu ai vrea să stai doar cu una din ele!

- Aha!

- Nici nu poţi să le amăgești prin acest tunel. Ele văd totul prin acești pereţi din sticlă.

- Cine vede!?

- Noaptea și ziua!

- Aaa!...Hm!

- Dar, pȃnă la urmă, crezi că-mi mai pasă de ele!?...Nuuu! Uită-te după mine!

Cubul pornește cu viteză către celălalt capăt al tunelului. Capul primarului se rotește când spre stânga, când spre dreapta. Scoate un șuierat, un fel de fluierat, până ce ajunge în capătul celălalt, apoi, la întoarcere, scoate un aaa... prelungit până ce ajunge iarăși lângă consilierul numărul unu. Atunci, un șuierat de frânare bruscă se aude și una dintre șine cedează. Se fisurează pe o porţiune cât un pas și devine periculoasă la o eventuală trecere a cubului de argint.

Consilierul numărul unu vede defecţiunea, dar se face că nu este.

- Nu mai este niciun funcţionar în primărie, Boss, iar în oraș mai sunt doar câţiva bătrâni!

- Toţi au plecat!

- Sunt singur pe drum!

- Lumea se lărgește, omule! răspunde primarul. Tot mai rari sunt oamenii; unii se îndepărtează, alţii se închid în ei!

-Ţi-am adus o tonă de substanţă activă. O pun în cubul de argint și poţi trăi o sută de ani! Doar curent electric îţi mai trebuie. Care este!

- Să le zici să stingă toate becurile din oraș,  noaptea!

- Nu, Boss, nu se poate! Cei care stau cu becurile aprinse au camere video prin care copiii lor, aflaţi departe, în alte ţări, vor să-i urmărească non-stop ca să-i vadă când mor. Nu-i mai interesează altceva pentru aceste locuri.

- Să nu uiţi ca să închizi toate ușile...

- Daaa!...și scara o demontez, să nu mai poată urca nimeni la tine. Cine știe ce lichiooane vor fi pe aici prin anul douazeci cincizeci sau in anul douazeci o suta!?

- Nu mă mai interesează nimic!

Reşiţa

15042018