Valiza cu picioare lungi, Ep.4

Biroul secretarei, de fapt  nu prea este un birou, este mai degrabă un hol mai mare din care ai acces în biroul şefului, în contabilitate, în lift și într-un spațiu comun pentru nevoi personale. Are și secretara, în imensitatea acestui spațiu, o măsuță și un scaun. Spațiul pe care-l ocupă este la fel de neînsemnat ca și atribuțiile pe care le are de îndeplinit; să preia oamenii din lift și să-i dirijeze spre compartimentul pe care-l caută. Dar, ca peste tot, ăștia mici se cred cei mai mari.

Petre stă în faţa liftului, cu uşa deschisă şi o aşteaptă pe secretară, nereuşind să înţeleagă cum poate  cineva să piardă aşa de mult timp cu aranjarea feţei şi, mai ales,  atunci când urmează să străbată noaptea. În cele din urmă, ia un scaun, îl pune în lift, se așează pe el și…așteaptă.

– Gata sunt, imediat… ! se aude un glas de dincolo de o uşă deschisă.

Este tot așa de important să-ți aranjezi fața pentru timpul nopții, cum noaptea se obosește pentru acest timp al ei.

În cele din urmă apare şi secretara. Este atentă ca să nu i se deranjeze vreun fir de păr. Mimează o alergare, cu paşi mărunţi, și se oprește  în lift, lângă Petre, sprijinindu-se cu mâinile pe pieptul acestuia, pentru a atenua din avântul luat în urma grabei improvizate. Gestul se explică doar prin faptul că se grăbește. Uşa liftului se închide, Petre rămȃne pe scaun şi pornesc să coboare.

Ea este încă cu mâinile pe umerii lui şi încearcă să-i prindă şi privirea care este rătăcită pe panoul care afişează etajul la care se află. Doar privirea este spre panou pentru că gândurile sunt pe undeva prin pădurile din jurul Reşiţei, pe unde ar putea rătăci robotul Petrică la această oră.

Ajung la nivelul solului şi după ce trec de portar, pe care-l salută şi-i urează o noapte bună, pornesc către maşina lui Petre.               

– Nu mi-ai zis ce faci în această seară? întreabă Păpuşa, secretara.

Petre deschide uşa şoferului, se aruncă în interior şi porneşte motorul. Păpuşa deschide uşa din dreapta şi se așază pe scaunul de lȃngă șofer.

Se aştepta să i se deschidă uşa, pentru că simte cum îi creşte valoarea în societatea care a adoptat-o. Are așteptări mari pe care nu le poate stăpȃni. Chiar s-a întrebat zilele trecute; de unde aceste așteptări, așa, deodată!? Și opiniile! A devenit așa de sigură pe opiniile pe care le are că nu mai acceptă sa fie contrazisă.

– Câte am de realizat în această seară, tare mă tem că mă apucă dimineaţa! zice Petre şi începe să manevreze maşina spre bulevard.

– Tot timpul eşti ocupat! completează secretara.

– O să vină şi ziua când o să mă retrag în linişte. M-am săturat să tot lupt cu acest sistem ticăloșit al oamenilor; cu acest stat paralel...stat în stat! M-am săturat, dar am şi obosit. O să mă retrag departe de oameni, în mijlocul naturii. Îmi trebuie o sută de ani ca să-mi revin.

– Sper să fiu singura care să te găsească, ca să-ţi fiu aproape şi acolo!

Secretara lucrează la firmă de câteva luni. Este venită de undeva dintr-o localitate rurală şi este dornică de afirmare, și cu mult tupeu.. În dorinţa ei de a avea şi o bază materială la nivelul revendicărilor propriilor vise, se aventurează, uneori, în acţiuni care pot fi deosebit de periculoase. Acceptarea  senatorului Bou, cu revendicările lui asupra dreptului de a folosi date importante din firma  la care ea lucrează  poate atârna greu în viitorul ei.

Cu toate că locuieşte la câteva sute de metri de firmă, în fiecare seară, îl aşteaptă pe patron pentru a pleca împreună. Dimineaţa, cu toate că trebuie să facă un drum mai lung decât cel până la firmă, preferă să meargă acasă la Petre, pentru a pleca împreună.

Maşina se opreşte şi Petre aşteaptă ca Păpuşa să coboare.

– Hai până sus, la mine: îţi fac un ceai, un masaj la spate… Uite ce muşchi încordaţi ai tu, zice Păpuşa în timp ce cu palma mâini stângi îi trasează cercuri anemice pe spate.

– Nu am timp, răspunde Petre, și glasul este așa de ferm că nu lasă loc pentru negocieri.

Păpuşa se enervează, debarcă în trombă şi după ce spune cu un glas anemic „Noapte bună“ trânteşte uşa cu o forţă puţin mai mare decât cea normală.

Petre scoate telefonul mobil, formează numărul Laviniei şi porneşte maşina din loc.

– Alo, ce mai faci tu… Într-un minut sunt la tine… Eşti pregătită să-ţi schimbi domiciliul?… Te iubesc!...iți spun asta cu toate că tu știi...Paaa!… mai vorbim noi!

Închide telefonul și după câteva minute de rulat încearcă să găsească un loc în care să parcheze maşina. Dar, unde, că totu-i ocupat!? Chiar și trotuarul, și spațiul verde...În această seară, în oraș, suprafața mașinilor proiectată pe sol este cu mult mai mare decȃt suprafața parcărilor, a trotuarelor și a spațiilor verzi, toate la un loc. Cineva stă prost cu matematica și acel cineva se ocupă cu administrarea orașului.

Afară este noapte, o noapte de vară. Pe cer, luna înjumătăţită, multe stele şi doar câţiva nori. De mult, în zonă, nu a mai plouat. Este aşteptată o ploaie sănătoasă care să ţină câteva zile şi să cureţe atmosfera de praf.

                Ajunge în faţa uşii, unde stă cu chirie Lavinia, şi constată că uşa este deschisă, iar în pragul ei se află o persoană care-l aşteaptă cu drag.

După ce se îmbrăţişează şi se sărută pătrund în interior.

Petre nu observă schimbarea la care este supusă Lavinia şi rămâne surprins când aceasta îi zice:

– Îţi place? şi-i arată un frumos costum, specific unei cameriste de hotel, cu care este îmbrăcată. Face câteva piruete şi se opreşte.

– Ce zici, o să mă angajeze părinţii tăi? continuă Lavinia glumind.

– Totul depinde de băiatul lor. Lui trebuie să-i trezeşti interesul! zice Petre continuând pe acelaşi ton glumeţ dat de Lavinia. Tu eşti pregătită?

Expresia feței i se schimbă. Cu cât se apropie momentul schimbării cu atât o stare de nelinişte o cuprinde tot mai mult.

– Aş fi vrut ca întâlnirea cu părinţii tăi să se desfăşoare, totuşi, altfel, zice Lavinia şi face câţiva paşi prin cameră, îngândurată. Ştii, am vrut să par optimistă, dar, dinspre interior, ceva îmi spune că nu este bine ceea ce vreau să fac în această seară.

– Când o să avem timp de amintiri, o să ne amuzăm cu gândul la ce va fi în această seară şi în cele ce vor urma! Nu ai observat că pentru acest eveniment, pentru cererea în căsătorie, se fac tot felul de scenarii ; cred că un scenariu similar cu ce vrem sa facem în această seara, noi, nu s-a mai realizat !

– Da! Dacă tu zici… atunci, să mergem! Merg pe mâna ta? Îmi place să mă las pe mȃna ta! Cred că şi el vrea să meargă cu noi! zice Lavinia arătând spre un geamantan aflat lângă uşa de la intrare.