Valiza cu picioare lungi, Ep.10

’’– În curând va fi al meu, pentru că am avut  grijă să înlătur toate obstacolele din jurul lui. Acum, nu va mai face un pas fără mine!’’

         Este vocea secretarei, cea care-i stă alături…

Oamenii au și situaţii când se prezintă sub o aparenţă falsă. Fără să-i doară ceva. De multe ori și fără a obţine vreun profit. Ei nu au un sens în viaţă.

         Sunt puţini oameni care să nu fie dominaţi de aparenţe false. Aceștia sunt ’’Dumnezei’’ pe Pământ. Un asemenea om se numește Domnul ’’Dăruitor’’. El are un sens în viaţă.

         Petre ascultă încă o dată convorbirea înregistrată şi purtată între secretara lui, Păpuşa, și senatorul Bou. A primit înregistrarea de la firma de protecţie, angajată de el ca să o supravegheze pe angajata lui.

         În această convorbire apare ca efect colateral senatorul Bou, care introduce abateri ce complică procesul normal de desfășurare al activităţii firmei. Un senator cu reflexii ticăloase care aduc prejudicii celor din jurul lui. Un senator care vrea ca tot ce este în jurul lui, să fie ca și cănd le-ar fi primit moștenire de la ’’mă-sa’’. A pus mâna pe instituţiile statului, pe oraș ; numai că unde a pus el mâna, nu a pus și Dumnezeu mila. Acum vrea mai mult ; acum vrea ca afacerile private de succes, din oraș, să fie ca și când ar fi moștenite de la ’’mă-sa’’, iar prima moștenire să se numească ’’Homo electronicus’’, afacere dezvoltată de Petre.

          Ascultătorul este oripilat de cele auzite. Începe să-l domine o aversiune de nestăpnit și întrerupe redarea convorbirii.

Tot ceea ce vrei să auzi este doar de la tine. Lumea este plină de contradicţii, iar viaţa este o luptă unde totul se obţine cu mari sacrificii. Iar dacă viaţa este o luptă, atunci trebuie să te lupţi !

Îi este greu să accepte starea de fapt pentru că şi-a dorit tot timpul ca în firma lui, tot ce se face, să se facă ca și când el ar face, indiferent de cine face.

Prin intermediul calculatorului transmite un mesaj către compartimentul tehnic al firmei, prin care solicită planurile tehnice ale locomotivei cu abur, care se producea în uzinele din Reşiţa, în anul 1872. Un exemplar din acest produs se află expus în ’’Muzeul de locomotive’’, din Reșiţa, iar aceste planuri se pot obţine de la orice bibliotecă tehnică. Mai scrie că aceste planuri tehnice să fie împachetate şi sigilate cu sigiliul firmei, folosit pentru documente secrete. Pe pachet să fie scris:  „Documente tehnice din programul de producţie“,iar pachetul să-i fie adus la birou.

Se ridică, părăseşte biroul şi blochează totul, astfel încât nimeni să nu aibă posibilitatea să pătrundă în spaţiul în care se desfăşoară activitatea lui principală, iar pachetul cu documentele tehnice cerute să poată fi lăsat secretarei.

Dacă tot vor să fure, atunci să fure ce nu le trebuie.

Trece pe lângă secretară, nu zice nimic, şi în timp ce se strecoară în lift se gândeşte la momentul când aceasta va primi pachetul şi cum va reacţiona.

Va rupe sigiliul și va face copii pe care să i le transmită lui Bou? Dacă da, atunci disperarea este mare, pentru secretară, în lupta ei cu lumea materială.

Speră ca documentele sa ajungă la senatorul Bou, astfel încât văzând aceste desene vechi, realizate în anul 1872, să-şi dea seama că cineva este pe urmele lui şi-i cunoaşte toate mişcările.

Sau nici măcar atât, pentru el, nu-i ceva ieșit din comun !

Ajunge la maşină şi cu toate că sunt orele amiezii se simte foarte obosit.

Simte că dezordinea tinde să-i domine puterile. Nu se mai regăsește cu timpul său. Doar timpul său îl face fericit, relaxat și desăvârșit. De aceea, gândeşte că ar trebui să-şi apropie câţiva colaboratori care să-l ajute în anumite competenṭe cerute de anumite funcṭii din cadrul grupului. Gândurile acestea sunt purtate de el de câteva zile.

Cât mai repede posibil va publica un anunţ prin care să solicite colaboratori pe măsură pentru toate compartimentele importante ale firmei.

Ajunge acasă. Şi, ca şi când ziua aceasta nu i-ar fi oferit totul, dă peste mama şi tata îmbrăcaţi de drum,  iar alături geamantane înghesuite cu hainele lor.

Asta îi mai lipsea, pe ziua de astăzi, după plecarea Laviniei, rătăcirea secretarei, acum, plecarea părinţilor.

Problemele astea, uneori ajung pe rȃnd, de cele mai multe ori toate odată.

– Ce v-a apucat, oameni buni? Toţi vreţi să mă părăsiţi azi! începe a se plânge şi se aşază pe un fotoliu.

Mama, Crenguţa, se apropie de el şi se aşază alături:

– Ştii, noi nu putem să locuim în altă parte decât în  Maglavit. Nu poţi să părăseşti un loc, atât de uşor, în care ai trăit peste şaizeci şi cinci de ani.

– Noi am încercat, rezultatul se vede, o completează Mugurel, tatăl lui Petrică şi arată spre bagaje.

Petre se ridică în picioare. Încearcă să-i înţeleagă. Gândurile cu Lavinia şi problemele ei îl domină. Altceva nu mai încape in judecata lui și dacă altceva nu mai încape în judecata omului atunci el, ca să revină la problemele lui, spune da sau nu, mecanic, și poate fi și una, și alta, depinde de moment.

– Da! Da!… dar Lavinia!… ce s-a întâmplat cu ea?… de ce a plecat?

– Poate că Ionela… a vrut să rămână singură pe post, zice mama mai mult în glumă.

Ionela, care este şi ea prezentă, nu percepe cele spuse de Crenguţa ca pe o glumă şi, agitată, crezând că se ştie de faptul că ea este complicea Păpuşei, zice:

– Nu eu!… poate Păpuşa!

De data aceasta, numele Păpuşa îi provoacă un interes ca o durere, de parcă i-ar trece un burghiu metalic prin inimă şi ştiind ceva legat de Lavinia, din discuţia ei cu Bou, se întoarce nedumerit către servitoare şi-o întreabă:

– Ce legătură are Păpuşa cu plecarea Laviniei?

– M-a pus să vă pun pe pernă un obiect din lenjeria ei intimă. Lavinia l-a văzut şi… a plecat.

Petre devine tot mai agitat. Este greu de suportat cu răbdare o situaţie în care afli că ai fost manipulat de cineva cunoscut.

Este deja prea mult. Şi aici, acei oameni care se luptă cu lumea materială, au ajuns să-și desfășoare teatrul de operaţiuni !?

– Când s-au întâmplat toate acestea? întreabă Petre.

– Azi, de dimineaţă. Şi v-a văzut şi plecând îmbrăţişat cu Păpuşa! spune Ionela, dornică să colaboreze.

– Noi am plecat îmbrăţişaţi? întreabă Petre, mai mult ca pentru sine. Nu ! Arată-mi ce mi-ai aruncat pe pernă?

 Ionela scoate din buzunar chiloţii secretarei şi-i întinde cu mâna către Petre. Acesta nu pune mâna, dar îi studiază cu atenţie până ce dă cu ochii de monograma scrisă pe ei.

Porneşte să râdă, la început din buze apoi zgomotos, cu glas tare. Acum ştie de ce a plecat Lavinia şi nu-şi mai face probleme în legătură cu aceasta. Crede că a fost o neînţelegere la mijloc şi că totul o să reintre pe făgaşul normal, cât de curând.

Dar, după câteva clipe, chipul i se întunecă. Lavinia a plecat, dar faptele care au izgonit-o au rămas aici. Caracatiţa celor care nu-şi respectă aproapele şi-a întins tentaculele până la el în casă. Cineva îşi bate joc de el chiar în propria casă. Această stare de fapt nu o poate accepta.

– Îmi mai fluturi mult acest drapel al tău prin faţă? zice el nervos şi se adresează Ionelei care încă este cu chiloţii în mână. Gata… ai înţeles, gata! S-a terminat. 

– Ce vreţi să fac eu? întreabă Ionela stresată, lipsită de orice posibilitate de a judeca pasul următor pe care trebuie să-l facă.

– Singura mişcare pe care o mai poţi face, din acest moment, este să-ţi iei drapelul şi să te duci cu el cu tot acasă la complicea ta, secretara mea, Păpuşa, zice Petre rar şi apăsat.

– Vai, domnule, să nu mă daţi afară pentru că am de crescut doi copii! începe să plângă Ionela.

– Cu protecţia socială se ocupă guvernul, prin instituţiile care-l reprezintă în teritoriu. Drum cȃt mai lung să ai ! Ești veriga slabă în această casa !

Nu mai există cale de dialog. Petre nu mai lasă nici măcar o punte de legătură. Se întoarce către părinţii săi şi continuă:

– Îmi cer scuze pentru agresivitatea glasului meu, dar văd că altfel nu se mai poate. Am să vă chem o mașină care să vă ducă până la Maglavit. Cred că nu mai există o posibilitate pentru o negociere în urma căreia  să obţin  rămânerea voastră aici !? zice Petre.

– Nu, zice mama. Cu sufletul nu se poate negocia. Toate astea vin de acolo. Noi mergem la casa noastră, în satul unde locuim de când ne-am născut. Acolo ne simţim noi liberi. Aici parcă am fi prizonieri.

– Peste câteva zile urmează să ajungă acolo şi sora ta care ne va prezenta pe… următorul ei prieten. Sper ca această legătură a ei să fie durabilă, pentru a-şi găsi şi sufletul ei liniştea, după atâtea căutări.

– Dragă, zice Crenguţa, tinerii de azi fug de legături sentimentale stabile. De parcă legăturile sentimentale ar consuma ceva ! Nu-i vezi că vor să desfiinţeze instituţia căsătoriei! Tu, Petre, ce faci? Rămâi singur?

Petre se uită la mama sa şi se decide să-i vorbească  despre legătura sa cu Lavinia. Chipul său părăseşte încrâncenarea din discuţia cu Ionela şi porneşte a se lumina.

– Ştiţi voi, fata cu care am venit aseară, Lavinia, este prima, dintre cele cunoscute până acum, care îmi provoacă o emoţie puternică şi mă copleşeşte cu bunătatea ei. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat cu ea, dar, cert este, o voi căuta  pentru că vreau să mi-o apropii şi mai mult.

Crenguţa, chiar dacă nu se implică nici câtuşi de puţin în legăturile sentimentale ale copiilor ei, este surprinsă de cele auzite şi-i zice:

– Eu credeam că între tine şi Păpuşa există ceva în comun!

Petre face un mic ocol şi oftează.

– Nu! zice el. Ai greşit şi aseară când ţi-ai exprimat aceeaşi opinie, de faţă cu Lavinia. De ce crezi aşa  ceva fără să ai o certitudine confirmată de mine?

Tatăl se apropie de Petre şi punându-i o mână pe umăr încearcă să-l dojenească:

– De ce nu împarţi cu noi măcar starea de nelinişte sufletească? De cele mai multe ori eşti dus departe cu gândurile tale! Şi noi nu ştim nimic. Poate putem să te ajutăm cu ceva!

Petre este de acord cu el. O vale adâncă şi lată s-a aşternut, parcă, între el şi părinţii lui. O simte şi parcă nu ar vrea să fie aşa. Poate că dacă părinţii ar fi mai insistenţi cu copiii lor ar afla mai multe. Dar, pe aceştia, de la o anumită vârstă, nu-i mai interesează decât bătrâneţea lor.

– Trebuia să discut cu voi ! Am greșit aseară ; acum ea suferă! zice Petre cu gândul la Lavinia. Am s-o regăsesc pentru a-i recuceri bunătatea ei pentru mine, pentru că mă face să mă simt atât de bine… O să vin cu ea la Maglavit pentru a ne reuni cu toţii…

Sună un telefon. Este telefonul mobil pe care Petre îl poartă asupra lui. Îl deschide şi vorbeşte cu  prietenul său, Emil, care-l anunţă că a închiriat un elicopter, pentru ziua următoare, cu care vor scana zona din jurul Reşiţei, pe o rază de câteva zeci de kilometri, pentru a-l găsi pe Petrică, robotul umanoid creat de ei.

O altă necunoscută, acest Petrică, pentru părinţii lui, pe care continuă să nu-l divulge.

Afară cerul se întunecă pentru că o mulţime de nori s-au îngrămădit peste această zonă şi stau să cadă peste oraş şi împrejurimi cu toată cantitatea de apă pe care o deţin.

Resita
01.07.2018