Valiza cu picioare lungi, Ep.9

– Domnule senator Bou, vă rog să mă credeţi că mă simt în pericol. Niciodată, până acum, nu am fost într-o situaţie aşa de nesigură. Îmi simt libertatea ameninţată. De când cu acest import de deşeuri toxice nu mai am linişte. Ce afacere mai este şi asta, să imporţi deşeuri toxice pe care să nu ai cui să le vinzi!? zice patroana. 

– E singura afacere posibilă în care vânzătorul îţi dă bani dacă îi iei marfa? răspunde senatorul privindu-şi piciorul, imobilizat în gips după vizita de la medic şi pe care-l ţine peste măsuţa aflată lângă fotoliu.

– Din 100.000 de euro, cat am primit in cont, eu nu am câştigat nici măcar un euro! îşi aduce aminte patroana de situaţia păguboasă în care se află.

– Pentru că nu ai fost în stare să le ascunzi într-o casă dintr-un cătun oarecare, de nu ştiu unde! Te costa 2-3 mii de euro acea casă ! Le-ai ţinut la sediul firmei ca să se împiedice de ele ameţitul ăla de inspector! se revoltă Bou dând semne că este sătul de discuţiile pe această temă.

– Şi eu ce să fac acum? Să lupt singură cu procurorii? Avocaţii tăi mi-au luat toţi banii câştigaţi, daţi de cel de la care am luat deşeurile. Am vândut şi din casă ca să-i plătesc!

– Ce vrei tu, să-i aduc la lucru pe avocaţi fără să-i plătesc?

Coboară pe scări soţia senatorului. Mult mai tânără decât el, dar cu o înfăţişare care arată că în ultimul timp s-a cam neglijat. Se opreşte în centrul încăperi şi aruncă o privire sfidătoare peste patroana  deşeurilor toxice:

– Ia să vedem pe cine avem astăzi în ring! Ooooo… „marea doamnă“ inventată de domnul senator! Am auzit că ţi-au cam scăzut acţiunile la bursă? Colonele, serveşte pe cucoană cu un pahar cu apă rece, nu vezi ce palidă este! Fii bărbată, cucoană, pentru că o să vină zile şi mai grele. Te-au coafat băieţii aceştia, aşa cum numai ei ştiu să o facă, şi te-au dotat cu o faţă de puşcăriaş. Era mai atrăgătoare figura ta din prima zi când te-am întâlnit şi ţi-am cerut să-i eviţi pe aceşti indivizi. Îţi vream binele. Ştii ce urmează?… Nu! Îţi spun eu?… Un şut în fund! Când îţi dau ei un şut în fund nu înseamnă un pas înainte. Să-ţi pui ceva tare la spate ca să nu te doară.

Patroana, văzând că nu este susţinută de nimeni, se precipită spre ieşire cu nervii întinşi la maximum şi cu câteva lacrimi amare pe obraz. Trece dincolo de uşă, iar absenţa ei nu lasă  nici măcar o urmă de regret la cei rămaşi.

Soţia senatorului are acum timp să-şi concentreze atenţia şi asupra soţului, senatorul. Cu toate că-l privește cu indiferenţă nu poate să nu-i observe piciorul învelit în gips.

– Cum, tu, ai probleme?

– Mi s-a fisurat osul. Se pare că structura osoasă este foarte rarefiată şi la cel mai mic şoc se poate produce o fisură, răspunde senatorul îngrijorat de situaţie şi gândindu-se la urmările grave ce pot apărea.

Soţia nu priveşte situaţia cu aceeaşi seriozitate şi continuă.

– Domnule senator, cum de nu ai aranjat să nu ţi se întâmple aşa ceva? Tu, cel mare ! S-adună blestemele peste capul tău şi încep să producă.Trebuie să dai şi tu socoteală, într-un fel, pentru toate necazurile pe care le provoci celor mulţi.

Colonelul îşi caută de lucru într-un colţ, cât mai departe de cei doi. El ştie că în asemenea momente, de dispută între cei doi, trebuie să nu le fie prin preajmă pentru că, de cele mai multe ori, femeia se enervează, prinde ce are prin apropiere şi azvârle. Nu puţine au fost cazurile când respectivele obiecte se opreau în cap la el.

Senatorul, om viteaz cu cei pe care nu-i lasă să se apere, acasă este ca un bibelou, manipulat de bunul-plac al soţiei şi la dispoziţia capriciilor ei. Nici nu-ţi vine să crezi că un om se poate schimba aşa de mult de la o situaţie la alta. Toţi oamenii au personalităţi duble, doar proporţiile diferă.

Uşa de la intrare se deschide şi pătrunde Păpuşa, secretara lui Petre. Pare atât de dezinvoltă de parcă ar fi în vizită la rude de gradul unu. Se opreşte în mijlocul camerei şi cu o voce de copil, zice:

– Bună, ce mai faceţi voi?

Soţia lui Bou este puţin nedumerită de îndrăzneala cu care noua venită încearcă să se impună în casă la ea. Este pentru prima dată când o întâlneşte şi nu lasă să se înţeleagă că este entuziasmată de prezenţa ei. După ce parcurge un cerc în interiorul căruia se află Păpuşa, se opreşte în faţa ei, cu spatele la ea, şi zice către cei doi pe care îi cunoaşte:

– Asta chiar că merită să aibă de a face cu voi! Coafaţi-o şi daţi-i, cât mai repede, o faţă de puşcăriaş. Chemaţi-mă atunci ca s-o mai văd o dată!

Păpuşa nu vrea să înţeleagă ce vrea să zică soţia senatorului, care pleacă pe scări în sus. Este încă un copil şi nu ia în seamă chiar tot ce se petrece prin preajmă.

– Vai, ce aţi păţit domnule senator? întreabă Păpuşa.

– Ia, stai jos şi zi-i… ce-ai făcut? o întreabă senatorul Bou aşteptând un răspuns în legătură cu planurile tehnice din fluxul de producţie al firmei „Homo electronicus“, unde proprietar este Petre.

– Am găsit apartamentul pe care să-l cumpăr! răspunde Păpuşa, entuziasmată peste măsură, cu gândul la noua ei locuinţă.

– Bine, bine… laşi adresa lui Sticlete, noi doi trebuie să ne ocupăm de probleme mai importante… Ia zi-mi,   ce mai face şeful tău?

– Ce să facă! Probabil, la această oră, are o mare decepţie în dragoste. Am să-l consolez eu….

– Aşa, aşa… să-l ţii aproape, urmărește-l în fiecare zi, să putem  fi cu un pas înaintea lui, de fiecare dată…

– În curând va fi al meu pentru că am avut  grijă să înlătur toate obstacolele din jurul lui. Acum, nu va mai face un pas fără mine!

Bou îşi freacă mâinile satisfăcut. Aude de la ea ceea ce vrea să audă. Nu mulţi oameni au șansa să audă ce vor să audă.

– Aşa, aşa… Ia aminte Sticlete, asta-i fata pe care noi o tot căutăm. Să ai grijă de ea!

Păpuşa se ridică.

– Eu plec. Trebuie să ajung la lucru.

– Bine, bine… În curând vom lucra împreună. Aştept de la tine detalii, cât mai multe detalii din interiorul firmei. Nu avem timp de pierdut. La revedere, zice Bou fluturându-şi mâna dreaptă spre Păpuşa, care se îndreaptă spre uşă.

– La revedere, zice şi ea după care trece dincolo de uşă.

Senatorul Bou este satisfăcut. Se pare că, în curând,  va obţine o nouă victorie. Şi va demonstra că nimic nu-i poate sta în cale. Oare cât va mai trebui să demonstreze invincibilitatea lui? Este întrebarea pe care şi-o pune mai mereu. De ce oamenii nu înţeleg că el s-a născut pentru a fi deasupra tuturor. Şi nu o dată, de două ori ci pentru totdeauna.

– Te duci şi cumperi apartamentul….

– Pe ce nume?

– Pe numele ei! Înfiinţezi o societate comercială, tot pe numele ei, care are ca patrimoniu acest apartament. Te duci la banca la care deschizi contul societăţii şi scoţi un împrumut pentru această societate, care să acopere cheltuielile cu înfiinţarea şi cu achiziţionarea apartamentului. Acest împrumut mi-l virezi mie, iar suma respectivă va acoperi costul apartamentului şi cheltuielile cu înfiinţarea societăţii comerciale. 

– Genial!  

– Tu să obţii împuternicirea ei ca să poţi face transferurile de fonduri!

– Şi cu cealaltă patroană, ce facem?

– Pe ea o abandonăm. Nu mai are bani ca să mă plătească şi nu mai prezintă interes! Cel mai grav este că a ajuns să-mi facă reclamă negativă.