Valiza cu picioare lungi, Ep. 11

Petrică, robotul umanoid, care seamănă perfect cu creatorul său, Petre, de cum a pornit cu oile, de pe vârful dealului, unde îşi are baza stâna, s-a urcat pe  măgar călare şi nu s-a mai dat jos. Toată ziua măgarul l-a purtat în spate.

La început au pornit-o în jos, spre baza dealului, unde este un platou peste care se desfăşoară turma zi de zi. Traseul şi timpii cu care se realizează sunt repetaţi zi de zi, astfel încât şi animalele îl ştiu şi caută să-l respecte. Aşa trebuia să se întâmple şi azi.

Așa că, Petrică nici nu trebuia să știe el prea multe despre treaba în care se afla ; știau oile, măgarul si cainii de paza.

Pe la ora prânzului, când turma trebuia să se întoarcă, adică să urce dealul spre stână, măgarul a încercat să facă câţiva paşi pe direcţia respectivă, dar  greutatea lui Petrică îl determina să renunţe şi să se întoarcă. Astfel s-a petrecut timpul de la prânz până acum, cu măgarul tot încercând să urce dealul pentru a duce turma de oi la stână.

Este greu la deal cu picioare mici și când ai în spate o greutate aşa de mare ca a lui Petrică.

Oile au încercat și ele ca să părăsească turma, să urce câte una dealul spre stână, câte una la un interval oarecare de timp, dar câinele le-a întors imediat spre turmă pentru că el, câinele de pază, într-o turmă, trebuie să ţină oile acolo unde este ciobanul.

Acum, către seară, pe cer s-au îngrămădit nori negri, ameninţători, într-o tensiune crescândă care generează descărcări electrice însoţite de tunete, dar şi mişcări de mase mari de aer care trag de coroanele pomilor încercând să-i culce la pământ.

Petrică se ţine în continuare deasupra măgarului. Numai că situaţia devine brusc aşa de neprielnică încât fiecare trebuie să lupte pentru supravieţuirea sa.

Acum nu mai contează că ești cȃine de pază, oaie sau stăpȃn. Natura nu face comparații.

Masele de aer evoluează când pe verticală, când pe orizontală, cu o viteză ameţitoare. Unii copaci cedează, unul după altul, și sunt trași afară din pămȃnt cu rădăcini cu tot, cu pământul în care erau înfipţi, care rămâne între rădăcini, şi se prăbuşesc la pământ.

Apa eliminată din nori încă de la început a fost sub formă de stropi mari, de parcă o cantitate mare aștepta să se elibereze spre pământ în cel mai scurt timp. Şi se eliberează într-un timp prea scurt.

Sus, spre vârful dealului, are loc o cădere masivă de apă care se transformă în șuvoaie ce o iau la vale.

Când apa se umflă, pământul se afundă. Nu numai pământul ;totul se afundă și o ia la vale cu apa.

Se amestecă apa cu copaci rupţi, cu pietre, cu pământ și se prăvălesc spre baza dealului.  Acolo, tot ce este gol, lăsat în jos, se umple cu acest amestec.

Doar Petrică și măgarul se menţin pe poziţie și par că sunt singurii ocoliţi de această dezlănţuire violentă de forţe naturale.

Oile sunt luate și ele de apă şi dacă nu  pot să se opună ajung să fie purtate în viața apei, atȃt cȃt este. Se rostogolesc prin apa amestecată cu noroi, copaci, pietre şi se adună în cel mai de jos punct al platoului, unde amestecul mobil devine static şi lipsit de viaţă.

Ce fac acum câinii care supravegheau turma ca totul să se întâmple așa cum au fost învăţaţi !?

Au rămas fără oi, care sunt moarte; asta înseamnă că și ei sunt morţi, chiar dacă sunt vii !