Valiza cu picioare lungi, Ep.13

A doua zi, Petre şi Emil, cu un elicopter închiriat, pornesc să urce ca să treacă peste pădurile, dealurile şi munţii din jurul Reşiţei, cu speranța că vor da de urma lui Petrică, robotul umanoid pierdut.

Este după furtuna teribilă de ieri, după neorȃnduiala stabilită de forțele invizibile ale naturii .

A plouat cu șiroaie, nu cu picături.

Au în faţă o combinație de factori naturali cu factori creați de om într-un tot strălucitor, cu culori vii spălate de ploaia care a căzut încontinuu, în câteva ore din ziua trecută şi în câteva ore  din noapte. Acum, nici urmă de nor nu se mai vede, nici măcar la orizont. Deasupra capului este numai un  albastru infinit, curat și soarele.

-Soarta Lumii face parte din Sufletul Universului și faci mult rău dacă te opui și deturnezi mersul evenimentelor. Universul ne trimite tot timpul mesaje. Aceste mesaje sunt trimise prin intermediul altor oameni sau prin întȃmplări la care participi singur. Să fie doar o părere de-a mea despre ceea ce s-a întâmplat, să fie un avertisment din care tu trebuie să înţelegi că este timpul să te opreşti? întreabă Emil. Iar întrebarea lui Emil este cât se poate de serioasă.

Petre priveşte în jos, spre pădure, şi fără să se mişte îi răspunde:

– Este doar o părere… dar despre ce vrei să vorbeşti? Răspunsul său este evaziv, pentru că nu aprofundează esenţa întrebării la care se referă prietenul său.

Emil îl învăluie cu o privire blândă, prietenoasă şi continuă:

– Faptul că robotul umanoid pe care l-ai construit, care-ți seamană și  care-ți poartă numele ţi-a scăpat de sub control…este un semn, cineva te atenţionează vrând să spună, probabil, că nu este bine ceea ce faci!

Petre îşi desprinde privirea din hăul de sub elicopter, pentru că acum a înţeles ce vrea să zică celălalt, şi o îndreaptă spre el, ataşându-i o uşoară nuanţă de răutate.

– Te rog să n-o faci pe interpretul de evenimente ce urmează să se producă ;sunt prea mulţi în ultimul timp şi mă cam deranjează ;cel mai mult și mai mult cei care prevestesc sfȃrșitul lumii!

– În general, omul nici măcar să copieze nu se pricepe ! De ce trebuie să facă omul ceea ce face natura !? Nu înţeleg de ce vrei tu să-l reinventez pe om?

– Hm! se miră Petre. Dacă această creație a mea nu semăna cu un om, mai era o problemă?Nu ! Hai să-ți spun ceva despre copiat ;azi, de dimineață, a aparut o fotografie, pe cȃteva grupuri de pe facebook, cu robotul nostru umanoid, Petrică, undeva peste o apă.

-      Du-te-mă !

-              L-am găsit pe autor, un anume Petre Daiea, fotograf din Reșița, și l-am rugat să-mi dea coordonatele GPS ale locului unde a fost făcută fotografia…care este, de fapt, o fotocopie !

-      Fotocopia a fost surprinsă cu o dronă !

-      Exact ! Omul are o dronă, o trimite să facă fotocopii și…

-      Și !?

-   Și…este mare artist, ce să-ți spun ! Ce crezi că mi-a zis ?

-   Ce ?

- Că el este un artist, că acea fotocopie, o imitație fără valoare, este o creație a lui, că este din ’’Banatul Montan’’ și, și, și …

 - Ha ; fotocopist, artist…

         - Da, fotocopist, veriga slabă din acest lanț al artiștilor, al creatorilor…nu mi-a transmis coordonatele !

Elicopterul este prevăzut cu trei camere de filmat, amplasate sub el. Dacă nu vor descoperi nimic cu ochiul liber, urmează să studieze imaginile luate de cele trei camere, ceea ce va îngreuna misiunea de descoperire a lui Petrică, pentru că acesta este posibil să se deplaseze, şi ce se înregistrează azi, mâine nu mai poate fi de folos. De aceea, cercetarea cu ochiul liber este de cea mai mare importanţă şi cei doi îi acordă o mare atenţie.

Trec peste stâna de oi şi nu observă nimic pentru că totul este pustiu. Cabana stânii este răvăşită, pereţii sunt culcaţi la pământ, acoperişul smuls şi nu se vede prin preajmă. Trec mai departe şi ajung pe Semenic de unde fac calea întoarsă.

– De fapt, ce vrem noi să descoperim? întreabă Emil şi se uită la Petre.

– Nu ştiu!

– Cred că nu-ţi imaginezi că-l vom găsi pe robot pe un vârf de deal fluturând un steag alb.

– Tu ai dreptate! Trebuie să ne coborâm şi să-l căutăm pe sub poalele pădurii. Poate că furtuna de aseară l-a imobilizat într-un loc greu accesibil, nu numai piciorului, dar şi privirii.

– Exact. Aşa gândesc şi eu. Nu cred că-l vom descoperi de aici, de sus. Pentru viitor trebuie să-l dotăm cu o sursă care să emită un semnal radio, pentru a-l putea găsi mai repede.

– Avem un individ în dificultate, la sol, ce facem? întreabă pilotul elicopterului.

– Unde este? se arată interesat de situaţie, Petre.

– Imediat, o să apară în dreapta, continuă pilotul.

Elicopterul se roteşte spre stânga şi când apare în dreapta un individ călare pe un măgar, în mijlocul apelor, se opreşte.

– Ce face omul acesta? întreabă  Petre.

– Stă pe loc? Doarme pe măgar?… În mijlocul apei, nu…

– Nu pot coborî lângă el pentru că este riscant, spune pilotul.

Toţi trei privesc la cel de pe măgar şi li se pare straniu cum un individ poate să stea în acea poziţie, fără să mişte, fără să le facă vreun semn, în mijlocul acelei bălţi.

Este Petrică care stă călare pe măgar. De sus, din elicopter nu i se distinge chipul prea bine aşa că cei doi nu-şi dau seama că jos, pe măgar, se află ceea ce ei caută.

– Să mergem, zice Petre. Stai! Ocoleşte-l de câteva ori, pentru a-l filma din toate unghiurile. Vom transmite imaginile la ISU, poate că-i va interesa pe ei cazul acesta. Să mergem. Omule, ia du-ne la stâna de pe deal. Dacă tot transmitem imagini la cei care se ocupă cu urmările furtunii măcar să le transmitem complete.

Elicopterul ia altitudine şi, în scurt timp, este deasupra stânii. Pilotul mai zăboveşte ceva timp în aer până ce descoperă un teren plat pe care să aterizeze. Acesta se află în spatele stânii, acolo unde un ţarc imens şi gol aşteaptă parcă ceva. De aici se poate privi peste o zonă destul de întinsă, limitată doar de performanţele ochiului uman.

Primul care coboară este Petre. Ia contact cu un sol răvăşit, cu firele de iarbă frânte, încurcate şi stropite cu noroi. Se mai văd încă urmele lăsate de şuvoaiele de apă care s-au format şi au acţionat pe aici nu cu mult timp în urmă.

– Omule, mi se pare mie sau pe aici este totul pustiu! zice Petre, care ajunge lângă ce a mai rămas din cabana stânii.

Acoperişul este lipsă, a fost smuls şi dus departe. Pereţii laterali sunt şi ei smulşi, dar stau aruncaţi în lateral. În interior, Petre observă un butoi cu brânză răsturnat şi câteva bucăţi de brânză împrăştiate pe jos.

– Pe aici a fost activitate până de curând!

– S-a întâmplat ceva neprevăzut, care a distrus sau a alungat elementele de bază ale activităţii ce se desfăşura aici până nu demult, zice şi Emil care priveşte undeva, mai la vale, unde se văd câţiva copaci smulşi din rădăcini.

Petre se apropie de Emil şi vrea să-i spună ceva, dar nu zice nimic. Dezastrul din apropiere începe să aibă un impact major asupra lor şi începe să le dirijeze acţiunile.

– Să aibă vreo legătură cel din vale, călare pe măgar şi în mijlocul apei, cu această stână?

– Nu ştiu! Mă tem că ceva îngrozitor s-a produs pe aici şi nu cu mult timp în urmă. Nu cred că acest dezastru a fost generat de om ! Poate că are legătură cu dezlănțuirea forțelor invizibile ale naturii, de ieri.

– Hai să-l mai vedem o dată pe cel de pe măgar, pe monitorul din cabină! Să fie o legătură între el şi această stână? Unde îi sunt oile? Măgar are, nu! Măgar era ceea ce individul călărea? Ce căuta în mijlocul bălţii? Să fie oare un pescar? N-am mai văzut până acum pe cineva care să pescuiască de pe măgar!

Emil îl urmează şi asistă cum prietenul său vorbeşte de unul singur. Este obosit. Prea multe i s-au întȃmplat, în ultimul timp.

Se urcă în elicopter şi porneşte monitorul pentru a viziona ceea ce camerele de filmat au înregistrat. Derulează pe rapid până ce ajung la momentul întâlnirii cu individul călare pe măgar.

– Când ajungi în momentul în care el este orientat cu faţa spre noi opreşti derularea şi măreşti imaginea până ce ne dăm seama ce vrea să facă individul.

– Iată-l, acum măresc şi…

Amândoi se apropie de monitor, se uită unul la altul şi iarăşi la monitor. Nu înţeleg ce caută Petrică pe acel măgar. Pentru că este Petrică, robotul umanoid, pe acel măgar care are ochii acoperiţi, semn că doarme din picioare.

– Porneşte aparatul de zbor și du-ne deasupra lacului… este ceea ce căutăm… dar ce caută pe un măgar? întreabă Petre şi-şi îndreaptă privirea către Emil pentru a primi un răspuns. Dar nici el nu-l are. În schimb, Emil se distrează cu gândul la cel de pe măgar. Izbucneşte în râs şi nu se mai poate controla.

– O să ai multe probleme cu el, cu “copilul” ăsta al tău! O fi şi măgarul făcut de mână de om? zice Emil şi o porneşte iarăşi pe un râs care nu-i a buna.