Valiza cu picioare lungi, Ep.14

O gară modestă stă agăţată de o cale ferată aşteptând, zi de zi şi noapte de noapte, ba un călător, ba un tren. Este destul de greu, trebuie să recunoaştem, să stea agăţată în acelaşi loc, tot timpul, măsurându-se cu legile realităţilor materiale înconjurătoare, dar şi cu întâlnirile, cu despărţirile, cu legile oamenilor care-i trec pragul si o calcă în picioare.

Este seară. De jur împrejur, dealurile şi munţii dispar treptat sub vraja nopţii care se apropie cu grabă şi se întinde peste tot ca mâna unei mame grijulii ce încearcă să cuprindă pruncul pe jumătate adormit.

Un călător mahmur, absent faţă de tot ce-l înconjoară, îşi odihneşte geometria pe o bancă aflată în faţa gării, având alături, nu pe bancă ci pe peron, un automobil de teren, decapotabil, cu uşile larg deschise.

Doar vântul mai are de lucru, prin aceste locuri, rostogolind din când în când un mărăcine sferic, a cărui prezenţă pe peronul gării nu cred că s-ar găsi cineva să o explice.

Şi, uite-aşa, noaptea şi-ar fi intrat in detalii, mărăcinele sferic s-ar mai fi rostogolit de două-trei ori, geometria de pe bancă s-ar fi odihnit în continuare dacă, în dreapta gării, pe calea ferată de care este agăţată şi această gară, nu ar fi apărut trenul. Normal că trenul, pentru că, de obicei, trenurile circulă pe calea ferată.

La început un punct.Nu, hai să-i dăm şi ceva material. Deci, la început un punct material, apoi, fără să mai surprindă pe cineva, trenul şi fără nici un fel de festivitate, ceva mai târziu, apare şi-n faţa gării, ba mai mult, se şi opreşte.

Doi călători coboară pe peron, aşa, nu cu o intenţie definitivă. Unul îşi aprinde pipa, iar celălalt încearcă grăbit să-şi agite „vreascurile“, adică membrele superioare.

Geometria de pe bancă este în continuare absentă, iar mărăcinele sferic se mai învârteşte de câteva ori, într-o mișcare care nu ţine nici de gară, nici de tren, nici de oameni.

Un tip, în sfârşit avem mişcare și dinspre gară, iasă din gară şi, cu mâna în care are o lanternă aprinsă, face un semn către conducătorul trenului.

După un şuierat prelung trenul se pune în mişcare. Călătorul cu pipa se urcă în vagon în timp ce, celălalt care pare cam zănatic, poate normal în felul lui, continuă să alerge cu o mână prinsă de vagon.

Şi, în acest timp, mărăcinele sferic se mai rostogoleşte de câteva ori, iar geometria de pe bancă rămâne în continuare absentă.

Călătorul cel zănatic se aruncă şi el pe scara vagonului în timp ce prin faţa gării trece ultimul vagon dând impresia că iarăşi totul va fi ca la început, adică  o gară modestă agăţată ca mai toate gările din lume de o cale ferată, în spate munţi şi dealuri, în faţă munţi şi dealuri, iar pe bancă o geometrie de om care se odihneşte.

Şi era să uit de mărăcinele sferic care se rostogoleşte nestingherit prin faţa gării doar de câteva ori, la anumite intervale de timp.

Dar, o privire mai atentă, aruncată dincolo de calea ferată, te face să distingi conturul unei umbre verticale şi care se mişcă spre geometria de pe bancă.

Lângă bancă, la o înălţime de trei metri, un lampion începe să-şi mărească luminozitatea care se revarsă pe o rază de câţiva metri creând o semisferă de lumină unde totul este la bună vedere.

Pasagerul coborât din tren şi transformat în umbra mişcătoare de acum câteva clipe păşeşte în semisfera luminată de lampion şi se opreşte la câţiva paşi de cel culcat pe bancă.

El este Petrică. După ce a fost recuperat din mijlocul bălţii, unde era călare pe măgar, a fost adus în atelier și i s-au făcut adăugirile necesare ca să-l apropie tot mai mult de ceea ce ar trebui să fie un om.

Adică i-au dat o libertate totală, ceea ce nu-i bine. Oamenii ar trebui să aibă niște convenţii internaţionale semnate prin care acești roboţi umanoizi să fie construiţi cu anumite limite.

Imediat, apoi, a fost pus în mişcare şi trimis spre Maglavit, unde se aşteaptă o reuniune de familie şi unde creatorul său, Petre, doreşte să-l reprezinte. A călătorit cu trenul şi, în această gară, iată-l abandonând trenul şi călătoria, pentru că trebuie să spunem că aici nu este Maglavitul.

După o analiză cu privirea a celui de pe bancă face câteva mişcări scurte şi bruşte, așa cum face o găină când își rotește capul, antrenând aproape toate segmentele corpului. Porneşte spre  el, se opreşte la jumătate de metru, se apleacă asupra lui, îl priveşte, reia poziţia verticală şi face câţiva paşi înapoi.

– Bună seara, zice el, după care se retrage cu totul în aşteptare.