Valiza cu picioare lungi, Ep.23

În rama ușii de la intrare stă în nemișcare Lavinia. Inofensivă, pierdută, departe de firul evenimentelor care se petrec prin preajmă. Cu multe gȃnduri care unduiesc unul peste altul. Tot ce este în jurul ei plutește fără sonor. Este prigonită prin capul tatălui său, alergată, fără voia ei, ea știe asta și se simte obosită. Toate acestea provoacă durere, durerea naște adevăr care se află doar în interiorul celui ce suportă durerea. Doar neputința tatălui o ține pe loc. Și Petrică. Dacă nu ar fi Petrică implicat, prezent, ar fugi departe. Măcar pentru cȃteva zile, ca să se regăsească pe sine. În una din aceste evadări l-a cunoscut pe Petre la Reșița, patronul lui Petrică robotul umanoid și pe care ea-l crede că este Petre. Se apropie de ea Naşa, care până acum nu a reuşit să afle prea multe amănunte despre evenimentul la care participă. – Hei, ce-i cu tine?o întreabă nașa, dar mai mult se întreabă. Lavinia nu-i răspunde ; este copleșită din interior. Trece de ea și privirea o face roată prin sală. O roată care se învȃrte și este cȃt casa pe interior. – Este acolo! continuă Naşa, ghicindu-i parcă gândurile, cu mâna întinsă în direcţia lui Petrică. Bobi, de data aceasta supărat rău de tot, el fiind şi foarte aproape de locul în care a căzut tatălui Laviniei, ca un butuc, în piscină, afectat şi de câţiva stropi de apă aruncați peste faţă şi pe haine, se ridică şi porneşte către Petrică. Când ajunge lângă el, fără niciun gest sau cuvânt care să-i anunţe intenţia, îl loveşte cu pumnul în obraz, cu o forţă impulsionată de toată ura pe care a găsit-o prin interiorul lui, în acest moment. Forţa fizică amplificată de cea mentală, dată de ura acumulată și scăpată de sub autoritatea creierului, trebuie să se descarce asupra unei ținte exterioare. Problema apare cȃnd ținta exterioară este un alt om. După ce punctă obrazul lui Petrică, cu pumnul, părăsi în grabă locul, pornind către scaunul de la masă, cu capul aplecat spre umărul drept şi fără puterea de a avea un raţionament care să-l lămurească dacă ceea ce face este cu adevărat ceea ce trebuie să facă. Petrică, care în urma impactului a ajuns cu tot corpul pe jos, se ridică în picioare şi priveşte spre cel care l-a agresat cum se duce liniştit către locul lui. În asemenea momente nu prea găsești argumente ca să mergi mai departe, alături de oameni. Lavinia, care a urmărit scena petrecută între Bobi şi Petrică, se apropie alergând de acesta din urmă, cu oarecare teamă. Este măcinată de sentimentul de vinovăţie faţă de Petrică, pentru că l-a târât în aceste evenimente care se dovedesc acum şi violente. Se gândeşte cum să facă să-l ajute să se îndepărteze de această lume bolnavă, pe care nu o credea capabilă de asemenea scene. Petrică o acceptă pe Lavinia în preajma sa, fără să se împotrivească, cu toate că evenimentul petrecut cu câtva timp în urmă îl îndreptăţește să abordeze şi o altă atitudine, chiar puţin mai ostilă. Împreună pornesc către masa comună. Petrică nu vede că se îndreaptă spre oameni, între care se află și agresorul său, Bobi. Este destul de incomodă deplasarea pentru el, cu capul răsucit spre înapoi, fără să vadă drumul pe care calcă. Ce va face de acum, pe drumul de parcurs, pȃnă la Maglavit. Are nevoie de ajutor. Patronul său, Petre, nu a prevăzut asta. Lavinia se sprijină de braţul său şi-l ajută să se orienteze pe o traiectorie fără obstacole. Cei de la masa comună îi privesc care cu uimire, care cu indiferenţă, iar câţiva chiar cu ostilitate. – Doamne, ce-am făcut să merit toate necazurile care se abat asupra mea ; de ce mi se întȃmplă doar mie toate astea !? zice tatăl Laviniei privind la cei doi care se apropie de grupul lor. – Vecine, nu eşti singur! zice Naşa încercând să-i aline suferinţa cu un gest care constă în atingerea de câteva ori, a umărului celui obidit, cu palma mâinii sale. – Trebuie să mă chinuie problemele altora? continuă tatăl care nu ia în seamă gestul vecinei. – De ce trebuie să te chinuie! – Uitaţi-vă la el! Acest individ poate fi om? Toţi se uită la Petrică cum se chinuie să se deplaseze şi o stare de compasiune, care să-i conducă să dea o mână de ajutor, nu obţin. – Aşa ceva să bagi în casă? Cei doi ajung lângă masa comună. Toţi vecinii se strâng în jurul lor, unii foarte curioşi să vadă ce n-au mai văzut până acum ; un om care când merge priveşte înapoi. – Aşa ceva să bagi în pat? continuă tatăl Laviniei care traversează momente aflate sub spectrul ameninţării unui final al acestor evenimente pe care le petrec acum, care să fie considerat de către vecini „de râs“. Şi el nu vrea ca să ajungă protagonistul unui astfel de final pentru că nu vrea ca să iese din tot acest timp ca un prost. – De ce nu te omori, bă? intervine în discuţie Bobi, adresându-se lui Petrică şi gândind foarte serios şi constructiv din punctul lui de vedere, cu toate că al lui cap rămâne pe mai departe aplecat spre umărul din dreapta şi nu este chiar o mare diferenţă între el şi Petrică. După un scurt moment de linişte, speriat parcă de faptul că totul se opreşte aici, Bobi se apropie de Petrică, îl loveşte cu pantoful în picior şi-i zice: – De ce, bă? Lavinia se interpune între cei doi. Pare şi ea obosită, după atâta muncă depusă pentru convingerea nechibzuiţilor care se lasă antrenaţi în fapte reprobabile. – Vă rog să-l lăsaţi în pace! De ce trebuie să vă comportaţi astfel? Lavinia şi Petrică încearcă să străpungă cercul format în jurul lor, din curioşii aflaţi la petrecere, care devin, inconştienţi, obstacole în calea lor. Tatăl Laviniei apare în faţa lor şi-i opreşte: – Voi distrugeţi omenirea! Voi distrugeţi Pământul! De ce vreţi voi, tinerii, să faceţi totul altfel de cum au făcut cei de dinaintea voastră? – De ce, bă? zice şi Bobi şi-l loveşte din nou cu pantoful în picior. – Pe bune, voi chiar aveți o problemă cu el!? intervine Lavinia încercând să-l apere. Toți oamenii vor să fie altfel, unul față de celălalt, şi nu e nimic rău în asta, pentru că Dumnezeu ne-a creat diferiţi pe fiecare în parte. Parca ne-ar fi zis; v-am facut din start diferiti tocmai ca sa nu fiti aceiasi niciodata!