Valiza cu picioare lungi, Ep.24

– Ce nu poţi fi, să nu faci, pentru că-ți bați joc de tine. Dacă nu respecţi ce nu poţi fi sau face, atunci înseamnă că îţi protejezi slăbiciunea! zice Petrică. – Te rog, nu mai continua, îţi pot face mult rău! încearcă să-l convingă Lavinia pe Petrică. – Îmi place cum vorbeşte, intervine Naşa, numai capul acesta răsucit spre spate... îi cam scade din farmecul de bărbat! – Trebuie ajutat, se alătură Lavinia comentariului Naşei. – Să nu va faceți griji! Să fiţi ceea ce sunteți ! În ziua de astăzi sunt doctori care rezolvă probleme ale corpului mult mai complicate. Sau cu un tratament alternativ ; uite, eu am un ceai cu care, dacă faci gargară de câteva ori pe zi, poți rezolva probleme legate de gȃt. O să-ți dau cȃteva frunze din acest ceai și dacă crezi în ele, ele pot da totul pentru tine! Atunci puteţi să fiţi şi voi fericiţi, aşa cum meritaţi. Tatăl, la auzul celor spuse de Naşa, începe să simtă cum pierde senzația de control ; cum fuge pământul de sub picioare, iar evenimentele din preajmă nu-l mai ascultă. Se apropie de fiica lui şi-i spune: – Tu crezi că am să-l bag în casă la mine și peste câţiva ani să am, pe lângă el şi pe lângă mine, nişte nepoţei tot aşa de strâmbi ca el?... Nu, nu, nuuu... – Care este problema ta, tată? întreabă Lavinia. – Vecine, să ştii că dacă-l mai văd pe ăsta aici, eu nu mă pot abţine şi-l lovesc! – Pe tine cine te loveşte? îl întreabă Lavinia pe Bobi. – Trebuie să ies cu bine din necazul ăsta! zice tatăl. Nu vreau să plec ca prostul de aici ! – Pe bune !...Tu chiar ai o problemă cu el și eu nu știu ? întreabă Lavinia fără să bănuiască ce plan diabolic se construieşte în capul tatălui său. – Acest individ mi-a încălcat proprietatea! – El este invitatul meu! – Şi dacă mi-a încălcat proprietatea trebuie să plătească! – Ai nevoie de ceva, spune !? Cu ce să plătească? – Aşa cum se plătea pe vremea strămoşilor noştri! Cum plăteau cei ce încălcau o proprietate ! Pentru Lavinia, tot ce se întȃmplă acum, este ca un eveniment spontan scăpat de sub control. Este ca atunci cand evenimentele te comandă. Povestea cu strămoşii o ştie chiar de la tatăl său, dar transpunerea ei, din domeniul ficţiunii în momentul actual, pare pentru Lavinia imposibilă. Practic, ea crede că nici nu se poate pune în discuţie. Nu se ştie cum, uneori, un om cu multe lipsuri reuşeşte să manipuleze oameni cu multă experienţă şi mult mai bine pregătiţi. Poate nepăsarea duce la naşterea acestor monştri. Pentru că un om fără experienţă şi fără să aibă acumulate informaţii, pe care să ştie să le manipuleze spre binele său şi al semenilor săi, devine un monstru atunci când ajunge în postura de conducător. Tatăl îşi freacă palmele, puţin agitat, semn că are de spus ceva, dar tot amână momentul. În cele din urmă se hotărăşte şi zice: – Cu mult timp în urmă, strămoşii noştri, care locuiau peste aceste locuri, erau liniştiţi, frumoşi şi fericiţi. Iarba era mai verde decât acum, pomii mai înalţi, păsări mai multe în pomi şi animale mai multe…între pomi. Aerul şi apele erau mai curate, ploile şi ninsorile mai liniştite. În comunitatea lor, totul se derula conform obiceiurilor locului. Aceste obiceiuri erau cum sunt astăzi legile. Dar, se mai găseau şi atunci oameni care, în mod intenţionat, venind din afară, din alte comunități, violau proprietatea şi obiceiurile locului. Pentru aceşti oameni, comunitatea strămoşilor noştri aveau un obicei... Lavinia ridică braţele spre tată-său şi-i zice: – Termină dom-le cu poveştile tale! De unde știi tu toate astea !? Povestea cu strămoșii o știe de cȃnd era mică. Tatăl, din totdeauna, avea o stare de neliniște și frică în fața celor ce erau străinii și veniți neanunțați în casa lui. Comportamentul lui nu avea o cauză obiectivă legată de trecut, poate că era datorat unei premoniții.Poate că și povestea are aceeași sursă de inspirație. Ea cunoaşte bine ce spune tatăl său şi, de fiecare dată, consideră că totul este o pierdere de timp. Tatăl aruncă o privire încruntată către fiica sa, se clatină de două-trei ori pe picioare, şi continuă: – Potrivit acestui obicei sau lege…acum, când un străin încalcă o proprietate a unei comunităţi este declarat vinovat şi este pedepsit. Petrică știe ce timp se poartă acum, se uită spre Lavinia şi zice: – Eu mă pregătesc să plec la gară. – Am să te ajut să ajungi la gară, îi transmite Lavinia luându-l de braţ. Tatăl începe să se enerveze, se pare că nimeni nu-l ascultă, şi se consumă fără să zică ceva. Este trădat de mâini, pe care nu mai poate să le controleze, pentru că au mişcări independente de voinţa lui. Închipuirile îi manipulează braţele în gesturi care par ridicole şi nepotrivite. Se simte neputincios, dar şi stresat de timpul care-l presează, pentru că Petrică încearcă să plece. Cu o voce stinsă, anemică, continuă: –Legea strămoșască prevedea ca vinovatul pentru încălcarea proprietății să primească o unealtă cu ajutorul căreia trebuia să-și sape o groapă, în pământ, mai înaltă decât el. Mai departe trebuia să sape un tunel orizontal pentru a părăsi locul pe sub pământ. Groapa era astupată cu vinovatul rămas jos, care avea asupra lui unealta. El avusese atâtea posibilităţi, pe deasupra pământului, ca să ocolească această proprietate şi nu le folosise. Acum, îi mai rămânea o singura cale, pe sub pământ, pe care trebuia să şi-o construiască. Dacă reuşea, cu tot pămȃntu gropii în cap! Tatăl, apropindu-se de Petrică, continuă: – Tinere, ai încălcat o proprietate care nu-ţi aparţine! Petrică se îndepărtează la un pas de tatăl Laviniei zicându-i: – Imediat o părăsesc! Plec la gară. Baciu, care acum nu mai are nimic în sticlă, dar în virtutea inerţiei o duce din când în când la gură, abia ținȃndu-se pe picioare, se apropie şi le spune: – Luaţi câte „o gură“, din sticlă, şi să vă împăcaţi! -Nu ! răspunde tatăl. -Bă, mă lași !? Tatăl se ţine după Petrică şi-l urmăreşte ca să nu-i scape. Este susţinut doar de Bobi, care îl însoţeşte la o distanţă tot mai mică. Sunt copleşiţi de iraţional şi au un comportament straniu, inuman. – Ai încălcat o proprietate şi eşti vinovat! – Vecine, să-i dăm ceva cu care să-şi sape groapa? intervine Bobi luând situaţia în serios. Lavinia se pune între Petrică şi cei doi, dezamăgită de discuţie, fără să conceapă că se va pune în practică acea lege veche cu privire la încălcarea proprietăţii. – Vecine, am eu un hârleţ cu coada ruptă! continuă Bobi. – Ce-ai omule, ai înnebunit? – Nu. Îl vom băga în căminul de acces spre canalul prin care evacuăm apa din piscină. Şi-l acoperim cu capacul căminului. – Tată, tu nu mai eşti în toate minţile, în această seară, dacă gândeşti astfel !? exclamă Lavinia. Petrică, foarte degajat, cu pași mici în spațiul rămas dintre oameni,se orientează către tatăl Laviniei şi-i zice: – Eu n-am timp de toate acestea. Trebuie să plec la gară! – Tu eşti tâmpit? îl întreabă, cine altul, decât Bobi. Tatăl se apropie de Petrică şi-i explică: – Ţi-a mai rămas o singură cale pe care poţi pleca: cea subterană, prin galeria de evacuare a apelor, din această piscină, spre râu. Naşa, care acum începe să priceapă ce vrea să facă vecinul ei, face ochii mari şi-i spune: – Săracul de el!