Valiza cu picioare lungi, Ep.25

Lavinia nu poate fi de acord cu hotărârea luată de tatăl său ; ca Petrică să fie forțat să părăsească proprietatea pe sub pămȃnt, prin galeria de evacuare a apei din piscină. Conform unei povești inventată în anticamera minții și care le-a sucit mințile la toți vecinii. O porneşte cu pasul în jurul lui Petrică şi-i împinge pe cei mai apropiaţi, îndepărtându-i. – Aşa ceva nu se poate întâmpla! Hai, plecați de aici, duceți-vă pe la casele voastre ! – Hai de luaţi câte „o gură“, din sticlă, şi să vă împăcaţi, zice Baciul promițȃndu-le o sticla goală, în timp ce nesiguranța picioarelor îi clatină serios imaginea din fața ochilor. El este un om fericit într-o lume care nu-și vede capul. Tatăl Laviniei şi Bobi îl prind de braţe pe Petrică, care nu opune rezistenţă, şi-l târăsc către căminul de acces spre galeria de evacuare a apelor din piscină. Singura care se opune este Lavinia. Dar cȃt să te mai lupți de unul singur. Se simte singură, plânsul pune stăpânire pe ea şi fără să poată face ceva se prăbuşeşte pe un scaun alăturat și rămȃne cu privirea fixată în gol. Doar plȃnsul îi mai rămâne alături. Mulţi vecini privesc cu pasivitate la ceea ce se întâmplă cu toate că în sinea lor refuză să fie de acord cu acţiunea celor doi. Știu adevărul, dar nu le pasă, cu toate că aflarea adevărului înseamnă trezirea la viață. Capacul căminului de acces către galeria de evacuare se ridică descoperind o gaură neagră, adâncă avȃnd în vedere scara ce coboarăîn cămin și care are doar un singur capăt, cel de sus. Petrică este împins să coboare cu ajutorul scării într-o călătorie pe verticală, unde nu vezi spre ce te îndrepți ; ca-ntr-un coșmar de vis. Capacul se coboară din nou, peste Petrică, şi este blocat cu un lacăt aflat la îndemâna tatălui, care se urcă cu picioarele pe capac, ca să fie sigur că nu o să se mai deschidă. Este plin de mulțumire pentru că are pofte satisfăcute. Pofte bolnave satisfăcute, dar cine să aibă timp ca să-și separe remanențele instinctuale ! Din canal, Petrică izbeşte cu pumnul în capac şi zice: – Ce se întâmplă? Tatăl sare de câteva ori cu picioarele pe capac, cu manifestări de om scăpat de sub influența raţiunii, şi spune plin de sine, de data aceasta avȃnd glasul eliberat de sub stȃpȃnirea emoțiilor: – Eşti în galeria prin care evacuăm apa din piscină şi urmează să te duci… „la dracu“ ! Urmează un moment de tăcere după care se aude o întrebare din canal: – La dracu’!? Tatăl mai sare de câteva ori cu picioarele pe capac, se clatină, privește undeva, numai el știe unde, și cu un glas încet continuă: – Da. La dracu! – Durează mult? vine întrebarea de sub capac. – Alţii aşteaptă o viaţă întreagă să ajungă acolo! Ho, ho, ho... Naşa se apropie de capac, păşind ca o balerină pe vârful pantofilor, pentru a nu deranja. Se uită puţin, după care se depărtează. – Săracul de el! Tatăl apasă un buton electric aflat în apropiere şi spune, bătând cu un picior în capac, revenit la glasul nesugrumat: – Ţi-am aprins şi becurile, ca să-ţi lumineze calea. Mai ai o singură posibilitate ; să mergi prin galerie până ce dai de un râu. De acolo, cu o plută, până la gară, faci o jumătate de oră. Ho, ho, ho...Cine încalcă o proprietare, o părăsește pe sub pămȃnt ! Ho, ho, ho…