Valiza cu picioare lungi, Ep.21

Uşa camerei se deschide şi pătrunde în interior tatăl Laviniei, ca și cum ar pluti, cu o expresie a feţei care se schimbă după fiecare pas. Este schimbăcios pentru că posedă un sistem tehnic care-i schimbă mărimile caracteristice ale expresiei feței. Chiar  dacă toate comenzile prin care expresia feței se modifică îi vin din propriul cap, el nu le poate controla.

Cei doi din cameră, mai ales Lavinia, sunt oarecum stânjeniţi de prezenţa celui de al treilea, tatăl. Parcă prea repede a trecut timpul sau întoarcerea lui a fost grăbită.

Se adună fiecare în parte cu propriile gânduri, gesturi pentru a face faţă întrevederii, speră ei de mică durată. Noaptea este doar a  umbrelor și nimic nu este normal pentru tot ce este pus în valoare de lumină.

– Mda! Ai venit cu el în casă la mine, asta înseamnă că-l cunoşti destul de bine, că între voi doi există o legătură care limitează prezența fiecăruia separat! zice tatăl stânjenit de o stare nervoasă care-l domină. Poate că de acolo pornește acel ceva care-i face expresia feței așa de schimbăcioasă.

 – Despre el vorbeşti? întreabă Lavinia și arată spre Petrică.

– Daaa...că doar n-o să vorbesc de tata-mare ...ala este mort de mulți ani, săracul !

-Ce înseamnă tata-mare !? întreabă Petrică.

-Este mort, lasă-l acolo unde este, pentru că-i băgat în pămȃnt ! îi răspunde tatăl.

-A, da, ok !

– Ne cunoaştem de ceva timp, eu cu el. Dar, pentru a cunoaşte bine pe cineva trebuie mult mai mult! zice Lavinia fără să înţeleagă de ce tatăl ei nu se întoarce la ale lui, în propria cameră.

   – Eu când am mers în casă la mama ta, pentru întȃiași dată, am mers pentru a o cere în căsătorie! continuă tatăl și-și întărește spusele ridicȃnd degetul arătător de la mȃna dreapta sus, deasupra capului.

-Dar de ce !? întreabă Petrică.

-Dar de ce, ce ? se miră și întreabă tatăl Laviniei.

-Nu știu, că nu înțeleg !

-Tu…ar trebui să intri la griji ! La foarte multe griji !

-Ce, ce-i asta, griji ?

– Lasă, tu…revine Lavinia în discuție și basculează palma mȃinii drepte în jos, pe direcția lui Petrică. Această afacere ai făcut-o cu mulţi ani în urmă tu, tata.

– Această afacere o va face şi el acum!

Petrică începe să privească fără interes, pentru că nu se mai obosește ca să-i înţeleagă pe cei doi. Este depășit de sensuri. Cuvintele pe care le are el în baza de date nu le poate folosi ca să înțeleagă ce vor cei doi să spună.

Lavinia, însă, la auzul celor spuse de tatăl ei, la început se amuză, apoi se uită insistent la el şi nu-i vine să creadă ; tatăl ei chiar nu glumește. Nu știe de unde să-l ia, este alt om. Un om pe care nu l-a mai întȃlnit pȃnă acum. După câteva momente de uluială se adună şi zice:

– Scuză-mă, dar nu înţeleg ce vrei să zici! Cum... toţi bărbaţii care or să treacă prin casa aceasta trebuie să mă ceară de nevastă? Dar mă pui într-o situaţie penibilă, tată, nu crezi?

Tatăl Laviniei priveşte oarecum surprins de opoziţia fiicei lui şi se pare că bate în retragere. Este doar o surpriză neplăcută generată de opoziţia fiicei lui, la care asistă pentru prima dată şi peste care va trece foarte repede.

– Suma convenienţelor, chiar şi a ritualurilor de cuplu, cere mult timp pentru a fi cunoscută şi acceptată de parteneri, continuă Lavinia, dar se pare că vorbeşte la pereţi, pentru că Petrică este absent, iar tatăl ei nu vrea să înţeleagă ce vrea ea să zică.

Tăcerea încearcă, firesc, să se impună pentru că ea ar trebui să fie suverană atâta timp cât cuvintele nu-şi au rostul. Numai că tăcerea ţine de lipsa a tot ce este legat de om, iar cuvintele de prezenţa a tot ce este legat de om.

– Noi am convenit să petrecem seara aceasta împreună şi atât! Mai departe, dacă va fi necesar, va mai fi şi alta sau… poate că nu...

– Tu ce zici... tinere, se adresează tatăl pentru prima dată lui Petrică.

– Omule,ce să zic, eu cu primul tren, al zilei de mȃine, am să plec acolo unde trebuie să ajung, adică la Maglavit, răspunde Petrică cu o sinceritate normală pentru el.Nu știu ce înseamnă toate astea pentru voi, ca să știți !